Achiziția de telefoane și televizoare din prima didactică, sub semnul întrebării. Dascăli: „Este o restricție umilitoare“

0
Publicat:

Discuțiile pe tema listei de cumpărături din prima didactică sunt mai intense decât oricând. „Pe 2 noiembrie puteai să-ți cumperi televizor, pe 3 era interzis”, comentează profesorii pe rețelele sociale.

Profesorii vor să-și poată achiziționa telefoane FOTO: Pixabay

Sunt discuții aprinse în rândul dascălilor pe tema modalității în care pot cheltui cei 1.500 lei primiți de ei (500 lei pentru personalul nedidactic) cu ocazia Zilei Educației (5 octombrie), bani europeni dați pentru anul școlar trecut (2022-2023), care pot fi cheltuiți doar pentru cumpărături în scop didactic.

Întrebarea cel mai des întâlnită pe rețelele sociale, în aceste zile, nu mai este „V-au intrat banii?”, ci „A cumpărat cineva telefon sau televizor din acești bani?”, care în funcție de răspuns poate naște și altele: „Cum v-a dat magazinul X, că mie mi-a spus că nu se poate?”, „Ați cumpărat din magazin sau online?”, „Ce fac acum, dacă am făcut o achiziție nepermisă?” etc.

Aproape toate cadrele didactice au intrat în posesia cardurilor și au și banii în cont, însă întrebările legate de ce pot cumpăra cu cei 1.500 lei parcă sunt mai multe decât la început, în ciuda lămuririlor care vin și acestea în fiecare săptămână.

Sindicatele tot trimit către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) întrebările colectate din rândul membrilor de sindicat, iar clarificări vor continua să apară, spune secretarul general al Federației Sindicatelor din Educație (FSE) „Spiru Haret”, Ionel Barbu.

„Este foarte riscant ca noi să venim cu informații care se dovedește ulterior că nu-i ajută, ba, mai mult, îi încurcă. Și atunci am stabilit să le comunicăm exact ceea ce va veni oficial din partea MIPE”, spune prof. Ionel Barbu.

Vorbind strict de telefoane și televizoare, acestea sunt excluse la acest moment din lista produselor care le folosesc profesorilor în desfășurarea activității și care ar putea fi achiziționate din acești bani. Nu înseamnă, însă, că nu ar putea veni precizări care să contrazică ceea ce este astăzi valabil, este concluzia discuției cu liderul sindical. Din acest motiv este greu de răspuns la întrebarea: „Ce au de făcut profesorii care deja au achiziționat un telefon sau un televizor plătind cu acest card?”

Profesorilor le este foarte greu, de altfel, să înțeleagă cum de  tocmai telefoanele, pe care le folosesc în activitatea didactică încă din pandemie, sunt excluse de pe lista produselor pe care le pot cumpăra cu banii reprezentând prima didactică.

„Este o restricție umilitoare la adresa cadrelor didactice. Atâta timp cât tu le ceri să țină legătura cu părinții pe grupurile de what’s app, toate informațiile școlii se transmit pe grupurile de what’s app, le ceri dovezi de la toate activitățile care se fac cu camerele  foto ale telefoanelor, le ceri să folosească aplicația electronică <Noulcatalog> de pe telefoanele personale, vii și le spui că nu au voie să-și ia telefoane? Școlile au dat telefoane cadrelor didactice?! Folosesc gadgeturile personale, nu e drept să le restrucționezi dreptul de a achiziționa un telefon. Unora le e și jenă să le scoată din geantă, nu au telefoane scumpe. Să ne gândim și la profesorii tineri cu salariile acelea mici, care stau poate în chirie și au copii mici și care poate nu-și permit, efectiv, telefoanele de care au nevoie la școală. Mi se pare extrem de nedreaptă și umilitoare această regulă”, a declarat prof. Mihaela Pirnă, pentru „Adevărul”.

Chiar și televizoarele, care la prima vedere par o achiziție nepotrivită cu nevoile didactice, le-ar putea fi necesare anumitor cadre didactice. Sunt grădinițe fără dotări în care un televizor la care pot fi conectate alte dispozitive ar fi aur, spun profesorii, aceștia neînțelegând de ce nu pot fi lăsați să hotărască singuri de ce au nevoie.

„Să aștepte!”

Sfatul sindicatelor către profesori este să mai aștepte dacă au pe lista de produse de care sunt interesați și unele pentru care nu sunt clare lucrurile.

Așteptarea le-ar putea aduce un dublu avantaj: pe de o parte se vor clarifica multe din controversele de la această dată, iar pe de alta, ar putea obține prețuri mai bune peste câteva luni, pentru că deja, spun profesorii, prețurile produselor de care majoritatea sunt interesați sunt în creștere acum, având în vedere avalanșa de cereri.

„Să aștepte, pentru că banii aceștia pot fi folosiți până la 31 august 2024. Sigur, poate foarte mulți au avut teama aceasta că dacă nu-i folosesc vor fi retrași. Nu, banii pot fi folosiți până la 31 august 2024. Este timp suficient”, spune reprezentantul FSE „Spiru Haret”, Ionel Barbu.

Profesorii ar vrea ca inclusiv acest termen de 31 august 2024 să se schimbe și să li se permită să cumuleze prima din acest an cu cea din anul școlar următor, pentru a putea să-și achiziționeze produsul dorit fără să fie obligați să achite din buzunar diferența.

Bine ar fi, mai spun profesorii, și dacă ar putea cumpăra, cu acest card, în rate, tot în ideea de a plăti eșalonat până în 2027, cât este programată acordarea acestei prime anuale.

„Le-am recomandat tuturor colegilor mei să aștepte. Am stat atâția ani fără gadgeturi și fără facilități, mai putem să stăm o lună-două până când se clarifică lucrurile. De exemplu, în acest moment eu nu-mi pot plăti abonamente la anumite aplicații pe care eu le folosesc, am nevoie de ele. Eu până acum mi-am plătit aceste abonamente din banii mei personali, acum aș dori să le plătesc din acești bani. Am sunat la trei platforme să văd dacă pot să plătesc cu prima de carieră didactică. Mi s-a spus că nu. Eu aș vrea să aștept să văd dacă totuși va exista posibilitatea asta”, a mai spus prof. Mihaela Pirnă, care este profesor de informatică, dar și director de școală.

La acest moment nici profesorii care vor să achite cu acești bani cursuri pe care le urmează la Casa Corpului Didactic, sau la alți furnizori, nu au siguranța că le vor putea astfel deconta, însă și aceștia speră ca situația să se clarifice.

Corecții în listele beneficiarilor. Profesorii pensionari omiși inițial vor primi cardurile

Personalul administrativ din școli, pe de altă parte, este încă în așteptarea cardurilor cu cei 500 lei care le revin lor. Cel mai probabil toate discuțiile care acum se poartă în privința achizițiilor pe care le pot face profesorii vor reveni și în cazul acestei categorii de personal.

O altă categorie care încă așteaptă este cea a profesorilor astăzi pensionari, omiși din liste. Mulți dintre ei nu au primit cardurile, reprezentanții școlilor în care și-au desfășurat activitatea în anul școlar 2022-2023 interpretând legislația și considerând că aceștia nu mai pot cheltui banii în anul școlar 2023-2024, așa cum spune ordonanța, nemaifiind în activitate.

Liderul de sindicat Ionel Barbu spune că această interpretare contravine legii și că, la intervenția sindicatelor, a fost trimisă în școli o nouă machetă, pentru a fi transmise corecțiile. Este vorba atât de profesorii omiși din liste, cât și de profesorii ale căror date personale au fost completate greșit.  

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie