Un cioban a fost omorât în bătaie, la Cașolț

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Singurul suspect în acest caz, un alt cioban care lucra la aceeași stână cu victima, este căutat acum de către polițiști, acesta fiind acuzat de omor deosebit de grav.

Cercetările au pornit de la sesizarea făcută de proprietarul stânei, care a anunțat autoritățile că unul dintre ciobanii săi, un bărbat dee 54 de ani, a fost bătut și a murit în drum spre spital.

Anchetatorii ajunși la fața locului au stabilit că, în noaptea de luni spre marți, între victimă și agresorul său, cioban la aceeași stână, a izbucnit un scandal, bărbatul de 54 dee ani fiind bătut cu bestialitate. 

”În cursul agresiunii, autorul i-a sustras victimei un telefon mobil şi suma de 500 lei, după care a fugit, în prezent sustrăgându-se cercetărilor.

La nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu sunt desfăşurate activităţi specifice în vederea reţinerii autorului şi tragerea la răspundere penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor deosebit de grav”, spune Luciana Balteș, purtător dee cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică