Proxenet arestat pentru că a forțat două tinere să se prostitueze și le-a intimidat ca să renunțe la plângeri

0
Publicat:

Un bărbat din Sibiu a ajuns după gratii pentru că luni de zile a obligat două tinere să se prostitueze, pentru a se îmbogăți de pe urma lor. Pe una dintre ele a amenințat-o că o omoară dacă nu renunță la plângere.

Proxenet din Cisnădie Sibiu arestat preventiv Foto IPJ Sibiu

Povestea a început în primăvara acestui an, când cele două fete au fost obligate să întrețină raporturi sexuale cu mai mulți bărbați contra unor sume de bani. Toți banii astfel obținuți ajungeau în final la un bărbat de 28 de ani din Cisnădie, care era „peștele” celor două tinere.

Calvarul a continuat până în luna august inclusiv, când victimele au reușit să scape de sub vigilența proxenetului și să depună plângere împotriva acestuia. 

Când a aflat că a intrat în „colimatorul” anchetatorilor, proxenetul a amenințat-o pe una dintre fete că o omoară dacă nu-și retrage plângerea, fapt ce a cântărit și mai mult la decizia unui judecător de drepturi și libertăți din cadru Judecătoriei Sibiu de a-l aresta preventiv pentru 30 de zile. 

În 29 august, în urma unei percheziții la domiciliul suspectului, trei persoane au fost duse la audieri, una dintre ele fiind reținută. 

Acuzat de proxenetism și influențarea declarațiilor

„În continuarea cercetărilor efectuate într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de proxenetism și influențarea declarațiilor, la data de de 29 august, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Sibiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au efectuat o percheziție domiciliară pe raza orașului Cisnădie și au pus în aplicare trei mandate de aducere. Un bărbat în vârstă de 28 de ani, din Cisnădie, a fost reținut și, ulterior, arestat preventiv”, au precizat despre acest caz procurorii sibieni.

Anchetatorii au menționat și cum au fost forțate cele două fete să se prostitueze: „Din cercetările desfășurate până în prezent a reieșit faptul că, în perioada aprilie – august 2022, bărbatul în cauză ar fi determinat și înlesnit practicarea prostituției de către două tinere și le-ar fi pretins toate sumele de bani rezultate în urma întreținerii de raporturi sexuale cu diferiți bărbați”.

Și poate că ar fi scăpat de închisoare dacă nu i-ar fi trecut prin cap să-și intimideze victimele în continuare. 

„În urma investigațiilor efectuate a rezultat faptul că persoana în cauză ar fi încercat să o convingă pe una dintre tinere să-și retragă sau să-și schimbe declarațiile date în fața polițiștilor. Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, la data de 29 august., față de bărbatul din Cisnădie polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 ore. Astăzi, 30 august,  judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a admis propunerea procurorului de caz și a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile”, au mai menționat anchetatorii.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Sibiu vor continua cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”