Poliţist sibian acuzat de furt. Ce sumă a refuzat să achite pentru produsele pe care le-a luat dintr-un magazin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţist din Sibiu prins la furat - imagine ilustrativă Foto Arhiva Adevărul

Incidentul s-a petrecut marţi, 31 mai, dar a fost făcut public abia joi seara, 2 iunie. Agentul de poliţie din municipiul Sibiu care a încercat să plece dintr-o societate comercială fără să achite produsele luate, a fost prins de agentul de pază.

Din informaţiile furnizate de reprezentanţii Poliţiei Judeţene Sibiu, incidentul s-a produs marţi, 31 mai, în jurul orei 17:30 când agentul de pază al unui supermarket din Şelimbăr a sesizat Poliţia Municipiului Sibiu că a surprins un client în timp ce încercat să iasă din magazin fără să achite produse în valoare de 52 de lei.

A fost identificat de colegii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Şelimbăr, primii care au ajuns la faţa locului. Ei au aflat că hoţul, un bărbat în vârstă de 36 de ani, nu este altcineva decât un agent din cadrul Poliţiei Municipiului Sibiu aflat în timpul liber.

Presa locală bănuieşte că persoana acuzată mai are un frate cu funcţie în cadrul Poliţiei Sibiu şi că deţine două apartamente. El a fost prins având asupra lui bunuri alimentare şi cosmetice.

Pe numele agentului de poliţie s-a întocmit un dosar penal, la nivelul Secţiei de Poliţie Rurală Şelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, pentru furt.

„Menţionăm, de asemenea, că la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu s-a dispus declanşarea cercetării disciplinare faţă de poliţistul în cauză în vederea documentării şi stabilirii situaţiei de fapt”, a precizat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Judeţene Sibiu, Elena Welter.

Dat fiind prejudiciul mic şi faptul că a fost recuperat, cel mai probabil va scăpa cu o amendă sau cel mult cu o condamnare cu suspendare, dar sunt mici şanse să rămână în cadrul Poliţiei.

Vă mai recomandăm şi:

Alcoolemie record în Sibiu - peste 4,70 g/l alcool pur în sânge. Şoferul, reţinut: „Etilotestul tună şi fulgeră”

După revolta hotelierilor, drumarii dau ca sigură deschiderea Transfăgărăşanului înainte de 1 iulie VIDEO

Mai multe pentru tine:
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie