Cum preparăm cea mai bună supă de chimen. Reţeta simplă pentru un aliment-medicament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chimenul este recunoscut pentru efectele benefice pe care le are asupra digestiei, iar supa de chimen este delicioasă şi uşor de preparat acasă de către orice gospodină.

O reţetă delicioasă de supă de chimen găsim în cartea profesoarei Aurelia Rusu, o pasionată cercetătoare a gastronomiei săseşti, carte intitulată "Gătim împreună în Casa Baronului" şi publicată al Editura Samuel din Mediaş. 

Aveţi nevoie de: 3 linguri de ulei, o ceapă, două linguri de făină, vegeta, caşcaval ras şi seminţe de chimen, iar pentru prepararea crutoanelor, de pâine şi 3 linguri de ulei de măsline. 

Mod de preparare

Ceapa se taie mărunt şi se pune la fiert în apă timp de 10 minute, împreună cu vegeta şi seminţele de chimen. În altă oală se pregăteşte un rântaş din ulei şi făină, care se "stinge" cu puţină apă. Rântaşul se toarnă peste supă şi se mai lasă la fiert 5-10 minute, apoi se strecoară. 

Separat se stropeşte pâinea cu ulei, se taie în cubuleţe şi se pune într-o tigaie, la foc mic, amestecând din când în când. Supa se serveşte împreună cu crutoanele, iar deasupra se presară caşcaval ras. Poftă bună!

Vă mai recomandăm: 

Cum preparăm supa de cartofi cu tarhon, deliciul tradiţional săsesc. Ingredientele-minune care nu trebuie să lipsească

Nelipsită din meniurile restaurantelor cu specific săsesc, supa de cartofi cu tarhon este uşor de preparat şi are o savoare deosebită.

Cum facem cea mai bună ciulama de pui cu ciuperci. Reţeta delicioasă a lui Bogdan Roman, sibianul care a făcut senzaţie la Masterchef

Dacă vreţi să pregătiţi rapid un prânz delicios în familie, ciulamaua de pui cu ciuperci poate fi o alegere excelentă. Asezonată cu mămăliguţă caldă, va fi cu siguranţă apreciată de toţi cei care se aşează în jurul mesei.

Cum facem cele mai bune gogoşi de casă. Cât timp trebuie frământat aluatul - reţeta care te face să-ţi lase gura apă

Secretul celor mai bune gogoşi de casă, spun gospodinele, nu stă doar în ingredinte, ci mai ales în timpul cât este frământat aluatul. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume