Trei consilieri locali din Botiz, judeţul Satu Mare, găsiţi incompatibili de ANI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei trei aleşi consilieri găsiţi în incompatibilitate sunt din Botiz, judeţul Satu Mare

Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul a trei aleşi locali din Satu Mare, urmare a încălcării regimului juridic al incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese de natură administrativă.

Cei trei aleşi consilieri găsiţi în incompatibilitate sunt din Botiz: Zsolt Tamas Csirak, fost consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Botiz, Tămaş Hotca, consilier local şi Ştefan Ghiurcan, consilier local.

Potrivit ANI, Zsolt Tamas Csirak, fost consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Botiz s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatului 2008 - 2012, întrucât P.F.A. Csirak Zsolt Tamas şi S.C. Pcspe S.R.L. (societate în cadrul căreia persoana evaluată deţine funcţia de reprezentant, respectiv, calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator) au încheiat cu Primăria Comunei Botiz (prin reprezentant legal Csirak Zsolt Tamas) un număr de cinci contracte de prestări servicii şi două acte adiţionale, în temeiul cărora P.F.A.Csirak Zsolt Tamas şi societatea comercială au încasat suma de 60.075,41 Lei.

Tămaş Hotca, consilier local se află în stare de incompatibilitate începând cu data 29 februarie 2012, întrucât societatea comercială al cărei asociat unic şi administrator este a încheiat cu  Primăria Comunei Botiz un contract de furnizare materiale de construcţii în valoare de 60.000 Lei, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Pe de altă parte, Ştefan Ghiurcan, consilier local, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 09 iunie 2009 - 21 mai 2012, întrucât a încheiat contracte de prestări servicii cu Primăria Comunei Botiz în valoare totală de 56.823 Lei (fără T.V.A.), prin intermediul Ghiurcan Ştefan P.F.A., în cadrul căreia persoana evaluată deţine calitatea de titular persoană fizică autorizată, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Vă recomandăm şi

Viceprimarul Bistriţei George Avram, incompatibil. În timp ce era viceprimar, acesta a administrat SC AQUABIS SRL

CCR reia dezbaterile privind articolul de lege prin care mai mulţi aleşi locali, inclusiv Klaus Iohannis, au fost declaraţi incompatibili

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică