Reglare de conturi între două clanuri de romi din municipiul Satu Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe persoane s-au bătut pe strada Iuliu Maniu din municipiul Satu Mare în ceea ce pare a fi fost o reglare de conturi. O persoană a rămas internată cu tăieturi la cap şi la umăr.

Un scandal între mai multe persoane a blocat joi după masa circulaţia pe strada Iuliu Maniu colţ cu strada Golescu din oraş. Mai multe persoane s-au luat la bătaie în mijlocul străzii, folosind în lupta cuţite. Scandalul a început mai devreme, pe Bulevardul Unirii, în faţa casei familiei Leleţi.
O alta familie de romi a făcut scandal în faţa casei lor, după care au plecat. Cei din familia Leleţi i-au urmărit în trafic lovindu-i cu maşina, ca mai apoi să pornească o întreagă bătaie în stradă.

Cinci persoane la Urgente

„După acest incident am avut la Unitatea de Primiri Urgenţe cinci persoane, cu diverse plăgi. Una dintre acestea a rămas internată, prezentând traumatism cranio-cerebral şi plăgi tăiate la nivelul scalpului şi a umărului. A avut nevoie de intervenţie pentru închiderea rănilor", afirmă Constantin Demian, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare.

Scandalul a fost oprit de poliţişti şi de jandarmi, care au intervenit pentru a-i despărţi pe scandalagii. Poliţiştii fac cercetări în acest caz.

Doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore

Conform Inspectoratului Judeţeand e Poliţie în bătaia de pe stradă au fost implicate nouă bărbaţi cu vârste între 21 şi 57 de ani. 

„Pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, s-au şicanat în trafic, în două locaţii diferite din municipiu, iar ulterior, au recurs la agresiuni fizice, folosindu-se de obiecte contondente şi spray-uri lacrimogene.

În urma conflictului a rezultat avarierea uşoară a cinci autoturisme.

Faţă de doi bărbaţi, unul de 51 de ani, iar celălalt de 38 de ani, s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore.”, se arată într-o comunicate a IPJ Satu Mare cu privire la acest eveniment. 

Aceasta nu este prima răfuială a clanurilor de rromi din Satu Mare, în urmă cu aproximativ un an şi jumătate acestea provocând un scandal chiar în faţa sediului poliţiei. 

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie