FOTO Portretul robot al suspectului în cazul uciderii actriţei Gabriela Dorgai a fost dat publicităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Specialiştii criminalişti din Satu Mare au dat publicităţii, marţi, portretul robot al suspectului în cazul uciderii actriţei Gabriela Dorgai, fiind vorba despre un bărbat de 30-35 de ani, care a fost văzut de martori în semiîntuneric, de la o distanţă de aproximativ 50 de metri.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Parchetul Tribunalului Satu Mare, portretul robot realizat de specialişti în criminalistică şi poliţie judiciară arată că suspectul în cazul uciderii actriţei este un bărbat în vârstă de aproximativ 30-35 de ani, care are în jur de 1,80 metri înălţime, care a fost observat în semiîntuneric, de la o distanţă de aproximativ 50 de metri, transmite corespondentul Mediafax.

„Este vorba despre un bărbat cu vârstă aproximativă 30-35 de ani, înălţime aproximativă 1,80 metri, constituţie corporală normală cu umeri laţi şi pumnii mari, tenul pielii normal, forma feţei triunghiulară (alungită), scobit în obraji, urechile mari şi puţin depărtate, părul de culoare închisă tuns mai scurt pe părţile laterale şi cu linia de inserţie a părului pe frunte în V sau circulară în sus, ochi mari cu sprâncenele arcuite şi groase, posibil cu nasul mare şi cu vârful ascuţit, îmbrăcat cu o jachetă de culoare închisă şi pantaloni de jeans de culoare deschisă", este portretul robot al principalului suspect în acest caz.

Apel la cetăţeni

Anchetatorii fac apel la cetăţeni să studieze portretul robot al suspectului şi, dacă au văzut persoana care seamănă cu schiţa criminaliştilor, să apeleze de urgenţă 112. 

Actriţa Gabriela Dorgai a fost găsită moartă în 9 noiembrie, pe malul Someşului, în municipiul Satu Mare, aceasta fiind dezbrăcată de la brâu în jos, primele cercetări arătând că aceasta a fost ucisă.

Zeci de persoane au fost audiate în acest caz, iar autopsia a confirmat că femeia a fost violată şi ucisă. 

Gabriela Dorgai s-a născut în 1971, iar în timpul căsătoriei a purtat numele Vekony. În 1990 a devenit actriţă a Teatrului de Nord Satu Mare, iar ulterior a absolvit cursurile Facultăţii de Teatru de la UBB Cluj-Napoca.

Mesajul plin de durere pe care fiica actriţei din Satu Mare, ucisă cu sânge rece, l-a postat pe internet: „Am atâta nevoie de tine, mamă. Eşti viaţa mea“

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată