Anchetă la Spitalul Judeţean Satu Mare, după moartea elevei de 15 ani care a venit pe picioare la UPU

0
Publicat:

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Satu Mare efectuează o anchetă pentru a analiza cazul elevei de 15 ani care a murit la scurt timp după ce a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe.

Ștefania avea 15 ani.FOTO Arhivă personală

Ancheta a fost anunțată printr-un comunicat de presă, transmis miercuri.

„Suntem alături de familia minorei R.K.S. decedate la Unitatea de Primiri Urgenţe în data de 18.01.2023, exprimându-ne întreaga noastră compasiune, cu precizarea că s-au făcut toate demersurile necesare în vederea analizei acestui caz din punct de vedere medico-legal, profesional şi etic de către comisii de specialitate distincte, inclusiv Colegiul Medicilor, având ca obiectiv identificarea eventualelor erori sau abateri de la normele practică şi conduită etică şi deontologică. La momentul finalizării acestor demersuri vor fi aplicate imediat toate măsurile care decurg din normele legislative în vigoare", a transmis spitalul,  potrivit Agerpres.  

Părinții fetei sunt încă șocați și spun că nu înțeleg cum s-a produs decesul, din moment ce fata a intrat pe picioarele ei la Urgenţe.

 Ce s-a întâmplat

Potrivit comunicatului SJU Satu Mare, tânăra a murit după al doilea stop cardiorespirator, pe fondul unor probleme de respiraţie.

"În data de 18.01.2023, ora 15,21 s-a prezentat la UPU o minoră în vârstă de 15 ani cu următoarele semne de detresă cardio-respiratorie: slăbiciune, paloare, tahicardie, saturaţie oxigen 88%. A fost preluată de echipa de Urgenţe majore şi intubată, primele investigaţii pledând pentru un cord pulmonar acut şi suspiciune de tromboembolism pulmonar, motiv pentru care se recurge la manevra de tromboliză. În ciuda eforturilor conjugate ale echipei multidisciplinare (pediatru, cardiolog, terapie intensivă) de susţinere a funcţiilor vitale, starea generală a pacientei se alterează galopant, survenind un stop cardiorespirator resuscitabil”, a precizat comunicatul.

Al doilea stop cardio-respirator i-a fost fatal

La aproximativ 30 minute, la ora 19.10, fata a murit, ca urmare a celui de-al doilea stop cardiorespirator, „din păcate, iresuscitabil de această dată”, potrivit comunicatului transmis de Spitalul Județean de Urgență Satu Mare.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026