Amendă de 70.000 de lei, aplicată unui supermarket. Fructe cu mucegai erau puse la vânzare

0
Publicat:

Un supermarket  din Satu Mare a primit o amendă de 70.000 de lei, în urma unui control, fiind depistate fructe cu mucegai, rafturi murdare şi paviment neigienizat, informează Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC), miercuri, printr-un comunicat de presă.

Fructe cu mucegai, în supermarket

Potrivit sursei citate, s-a efectuat un control pentru a se verifica modul în care este respectată legislaţia în vigoare la comercializarea şi depozitarea produselor alimentare şi nealimentare.

"Dintre cele mai importante abateri, menţionăm: comercializarea unor legume şi fructe depreciate, cu pete de mucegai, fără a se specifica ţara de origine a celor din import; comercializarea unor fructe de import (aşa cum reiese din documentele de provenienţă a mărfii) pe eticheta cărora era menţionat că provin din România; comercializarea unor fructe preambalate, a căror greutate reală nu corespunde cu cantitatea netă declarată; existenţa pavimentului neigienizat (cu mâzgă, praf în exces) şi a unor rafturi de expunere murdare, în zona de comercializare; folosirea, la raionul de patiserie, a unor tăvi neigienizate", precizează sursa citată de Agerpres.

În urma neregulilor constatate, comisarii CJPC au aplicat o amendă în cuantum de 70.000 lei. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos