Curtea de Apel Timişoara menţine sancţiunile ANI pentru fostul primar al Bocşei, Mirel Pascu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul edil a contestat la Curtea de Apel Timişoara raportul realizat de ANI prin care a fost găsit în conflict de interese atunci când a luat decizia de angajare a soţiei respectiv a surorii sale

Mirel Pascu a cerut, de asemenea, Curţii de Apel Timişoara să anuleze decizia ANI de a sesiza Parchetul cu privire la comiterea infracţiunii conflict de interese, cerere asupra căreia magistraţii s-au pronunţat prin minuta ultimei şedinţe de judecată. „Respinge acţiunea reclamantului cu privire la solicitarea de anulare a măsurii din raportul de evaluare nr. 52891/G/II/15.11.2013 având ca obiect sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către reclamant a infracţiunii prevăzute de art. 253 ind.1 din Codul penal, ca inadmisibilă“ se arată în minuta Curţii de Apel Timişoara.

Pe 15 noiembrie 2013 Agenţia Naţională de Integritate constata cu privire la Mirel Patriciu Pascu, fost primar al oraşului Bocşa, că „a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă, întrucât, în perioada 08 aprilie 2011 - iunie 2012, a semnat şi aprobat, în calitate de primar, două dispoziţii prin care soţia sa a trecut din funcţia de Manager al Spitalului de Boli Cronice Bocşa, Jud. Caraş-Severin, în funcţia contractuală de conducere de Director al Căminului pentru Persoane Vârstnice Bocşa, prin reorganizarea Spitalului de Boli Cronice Bocşa, şi, ulterior, a fost numită în această funcţie. Astfel, acesta a încălcat dispoziţiile art. 76 din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Primarii […] sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I. Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispoziţiile emise cu încălcarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută”. Totodată, întrucât în perioada 09.08.2010 - iunie 2012 a aprobat şi semnat dispoziţile prin care sora sa a fost numită în funcţia de referent în aparatul de specialitate al primarului„ preciza ANI

Potrivit acesteia „fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material [...] pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă. Având în vedere cele de mai sus, Agenţia a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara cu privire la posibila săvârşire de către Pascu Mirel a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 din Codul Penal al României“ se mai precizează într-un comunicat de presă al ANI.

Potrivit legislaţiei româneşti „persoana […] faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică  […]  pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului” mai informează ANI.

Mai mult, toate deciziile şi hotărârile semnate de cele două rude ale ex-primarului Pascu sunt lovite de nulitate absolută. De asemenea, Primăria Bocşa scapă şi de un proces, proces deschis în urma deciziei de destituire în 2012 a Ancuţei Pascu din funcţia de manager al Căminului pentru persoane vârstnice din Bocşa. 

CITEŞTE ŞI:

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani