Râmnicu Vâlcea: Picturile Alexandrei Cojocaru fac înconjurul Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandra Cojocaru

La şapte ani are lucrări expuse în Grecia, Belgia, Olanda, Germania şi realizează lucrări în ulei pe pânză, pe carton, hârtie, lemn şi sticlă.

În timp ce alte fetiţe de vârsta ei se joacă cu păpuşile, Alexandra Cojocaru munceşte în atelierul de pictură al Şcolii Populare de Arte şi Meserii din Râmnicu Vâlcea ca să scoată tablouri inedite. Urmează cursurile de pictură de la vârsta de patru ani cu profesoara Corina Bunea. „Prima lucrare realizată aici în atelier a fost un fluturaş", spune Alexandra. În cei trei ani de studiu a învăţat să picteze în ulei pe pânză, cu tempera pe carton şi hârtie, acrilic pe lemn şi în ulei pe sticlă. Mica artistă expune în lucrările ei natura statică, face portrete, peisaje, compoziţii abstracte, icoane pe sticlă, pictură decorativă pe lemn şi desene animate. „Acum fac portretul unui soldat dintr-o carte. Lucrarea se numeşte «Soldăţelul» şi ţin foarte mult la ea pentru că am făcut-o singurică. Nu e gata mai am ceva de lucru pe la gură şi urechi", povesteşte Alexandra. Pentru expoziţia de iarnă care se va deschide pe 14 decembrie la Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul, Alexandra a făcut mai multe tablouri cu oameni de zăpadă, un spiriduş cu o zână, un brad cu o casă. Culorile preferate ale Alexandrei cu care lucrează cel mai mult sunt: roşu, alb, şi roz. Fetiţa are lucrări prezentate în expoziţii colective în Sala Consiliului Judeţean, la Şcoala Populară de Arte şi Meserii şi la Biserica Maica Domnului.

Ajutor de gropar în „Visul unei nopţi de vară"

Părinţii Alexandrei au terminat facultăţi tehnice şi au decis ca Alexandra să studieze pe partea culturală, deoarece în acest domeniu nu prea o pot ajuta. Astfel că, până la vârsta de 7 ani, fata a făcut balet, engleză, teatru, pictură şi sport. La balet şi la engleză nu a mers şi s-a axat pe pictură, teatru şi înot. De doi ani, Alexandra face şi teatru la Şcoala Populară de Artă şi Meserii. A jucat în diverse piese scrise de Wiliam Shakespeare, unde a avut roluri „jucăuşe" cum le spune ea. „Cel mai frumos rol l-am avut în piesa «Visul unei nopţi de vară" unde am fost ajutor de gropar. Acum facem repetiţii din poeziile lui Mihai Eminescu. Facem joculeţe, exerciţii de mimică şi dicţie", spune Alexandra. Copila face şi înot de la vârsta de trei ani cu profesorul Silviu Grecu. „Am fost primul copil care a făcut turul bazinului olimpic de înot la vârsta de trei ani", povesteşte Alexandra. De anul acesta, Alexandra învaţă să facă şi ceramică decorativă cu doamna profesoară Corina Stanciu. „Fac vase din lut şi din porţelan globuleţe şi clopoţei. Avem şi o lucrare mai mare cu un sat şi fac animale: căluţi, girafe şi melci", declară eleva.

Ce-i place
„Să fac vase din lut, să mă joc pe calculator, să înot, să schiez, să patinez, să merg pe role şi să interpretez diferite roluri la teatru. Mâncarea mea preferată e mămăliga cu brânză şi smântână".

Ce nu-i place
„Să ţipe mami la mine atunci când o supăr şi să mă necăjesc atunci când o pictură nu e reuşită cu toate că am depus mult efort să o fac. Nu îmi plac oamenii răi şi mâncarea de brocoli".

Întrebări şi răspunsuri
Care e cel mai important premiu pe care l-ai obţinut?
A.C. : Locul II la Bârlad la concursul internaţional de artă plastică „N.N. Tonitza", de anul acesta. Am avut două lucrări „Maica Domnului şi Pruncul", în alb şi negru şi „Generaţia Mileniului III" .


Ai tablouri expuse în străinătate?
A.C: Da, în expoziţii colective în Belgia, la Bruxelles, la Ambasada Atenei, în Grecia, la Centrul Cultural de Tineret în Olanda şi la Centrul de Tineret în Germania.