Poliţiştii au băgat spaima în taximetrişti. De teama să nu fie amendat, un şofer a fugit prin pădure

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Politia a aplicat cateva zeci de sanctiuni in doar doua zile. Foto Adevarul

La vederea echipajului de poliţie, taximetristul şi-a obligat clienţii să coboare din maşină şi s-a făcut nevăzut apoi prin pădurea de lângă sediul Universităţii din Piteşti, de la ieşirea din Râmnicu Vâlcea, spre Vlădeşti. Şoferul a scăpat astfel de amenda pentru taximetrie ilegală.

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Vâlcea, însoţiţi de reprezentanţi ai Prefecturii Vâlcea şi ai Registrului Auto Român, au efectuat astăzi un control pe DN 64, Râmnicu Vâlcea-Olăneşti, pentru identificarea taximetriştilor care nu respectă prevederile legale şi transportă persoane în afara localităţii pentru care deţin licenţă. 

În timpul raziei au fost verificaţi mai mulţi şoferi din Vlădeşti, Păuşeşti Măglaşi şi Băile Olăneşti. Pentru a scăpa de amendă, unul dintre taximetrişti care efectua o cursă ilegală pe traseul Vlădeşti-Râmnicu Vâlcea a intrat cu maşina pe un drum forestier. Fără prea multe explicaţii, şoferul şi-a obligat clienţii să coboare din autoturism, iar apoi s-a ascuns în pădure. 

Ceilalţi taximetrişti au fost sancţionaţi astăzi cu avertisment sau amendă de până la 1 000 de lei.  Cea mai mare sancţiune contravenţională-1800 de lei- a primit-o însă un şofer care a plecat la drum deşi nu avea ITP la maşină de câteva luni.  

„În total, au fost verificate 21 de autoturisme, au fost legitimate 47 de persoane  şi aplicate 23 de sancţiuni în valoare de 5 022 de lei. Poliţiştii au reţinut trei certificate de înmatriculare şi au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prin eliberarea unei licenţe în mod defectuos”, precizează subinspectorul Alina Teodorescu, purtător de cuvânt al IPJ Vâlcea. 

O acţiunea asemănătoare, pentru eradicarea taximetriei ilegale, a fost organizată ieri pe DN 7, în dreptul localităţilor Bujoreni şi Budeşti.  

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online