Pasagera unui microbuz, la un pas să fie spulberată de o maşină: „Ia uită-te şi tu, omoară oamenii!” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pasagera unui microbuz la un pas să fie spulberată de o maşină la coborârea din mijlocul de transport în Pietrari - Vâlcea Foto captură video

Şoferul unui microbuz care efectua o cursă pentru transport de persoane a permis unei călătoare să coboare într-un loc nepermis. Aceasta a fost un pas să fie călcată de o maşină al cărei conducător auto a efectuat de asemenea o manevră de depăşire riscantă şi ilegală.

Incidentul s-a petrecut pe DN 67, drumul naţional care leagă Râmnicu Vâlcea de Târgu Jiu, în apropiere de Horezu - Vâlcea. 

Scena a fost surprinsă de pasagerul unei maşini, care a trimis ulterior imaginile celor de la Antena 1.

Din acestea reiese că totul s-a petrecut la o „aruncătură de băţ” de sediul Poliţiei Pietrari - Vâlcea, aflat la câţiva metri de principala intersecţie a comunei. Acolo a oprit şoferul de autobuz ca să vireze la stânga, deşi drumul este prevăzut cu linie continuă, întrucât urmează o curbă la dreapta. Mai mult acesta a permis unuia dintre călători să coboare, deşi nu se afla nici în staţie şi nici într-o zonă mai ferită. 

Şoferul unui autoturism de teren care circula în spatele microbuzului nu a mai avut răbdare ca vehiculul să vireze şi a efectuat o manevră de depăşire extrem de riscantă, dar şi nepermisă, având în vedere că drumul naţional are o singură bandă pe sensul de mers. 

A ieşit practic în decor, a depăşit pe marginea drumului, pe partea dreaptă, exact când pasagera cobora din microbuz. Inspiraţia sau providenţa au făcut ca aceasta să se retragă în refugiul microbuzului în ultimul moment. 

Apoi speriată a coborât din microbuz şi a început să alerge şi să se închine. O fracţiune de secundă a lipsit ca să fie spulberată de maşina de teren al cărei şofer a observat şi el în ultima clipă că microbuzul deschide uşile pentru pasageri şi a virat brusc la dreapta, fiind în pericol să intre în şanţ, dar s-a redresat rapid şi şi-a continuat drumul. 

Momentul filmat al depăşirii pe marginea drumului microbuzului de către maşina de teren, pe partea dreaptă şi apoi coborârea pasagerei, Sursa: Obiectiv news

Pe fundalul filmării se aud mai multe voci în momentul manevrei celor doi conducători auto: „Ia uită-te şi tu, omoară oamenii! Autobuzul ăla... Ai văzut? Era să omoare femeia aia! Intră pe dreapta... ăla cu Roverul”, sună comentariul unuia dintre ocupanţii maşinii din care s-a filmat întreaga scenă.

Apoi, şoferul acesteia a deschis geamul portierei din dreapta şi i-a spus femeii în timp ce aceasta trecea uitându-se în pământ, pe lângă auto: „Doamnă, mai avusărăţi zile, doamnă!”.

Ar mai fi de precizat că maşina de poliţie care apare la un moment dat pe filmare este de fapt parcată în faţa sediului Poliţiei Pietrari, în aceasta nefiind în momentul incidentului nici un echipaj.

Nu este clar când s-a produs incidentul. Poliţia Vâlcea ne-a dat asigurări că se vor face cercetări în acest caz. Ambii şoferi, atât cel de microbuz cât şi cel cu manevra riscantă de depăşire, riscă însă să rămână fără permis de conducere. „Poliţiştii Secţiei 9 Poliţie Rurală fac verificări, pentru a-i identifica pe cei implicaţi şi a lua măsurile legale care se impun”.

În luna martie, într-un caz oarecum similar, tot o manevră criminală de depăşire, petrecut în Mărginimea Sibiului, un şofer a rămas fără permis de conducere pentru 90 de zile şi s-a ales şi cu o amendă de 1160 de lei. Şi atunci scena a fost surprinsă de o cameră de bord a unuia dintre maşinile care au fost la un pas de pericol.

Vă mai recomandăm şi:

Ce pedepse au primit fraţii care le-au pus unor poliţişti pistoalele la cap şi au ameninţat că-i execută VIDEO

Ce averi au poliţiştii arestaţi din Sibiu: casă de 500 de metri pătraţi, câştiguri din pariuri, maşini şi terenuri

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente