Medicii acuzaţi de malpraxis, în cazul bebeluşilor greşit diagnosticaţi şi trataţi la Vâlcea, cercetaţi disciplinar. Avocatul Poporului s-a autosesizat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protest autorizat împotriva neregulilor din sistemul medical vâlcean în faţa Prefecturii Foto voceavalcii ro

Joi, 17 ianuarie, a avut loc un nou protest împotriva unor medici de la Spitalul Judeţean Vâlcea care au diagnosticat şi tratat greşit doi bebeluşi. Ambii au ajuns în stare gravă la Bucureşti. Organizatorii şi rudele au fost primite la discuţii de prefectul judeţului, Florian Marin, iar managerul spitalului, dr. Dan Ponoran, a fost şi el prezent la eveniment. ŞI Avocatul Poporul s-a sesizat din oficiu.

Protestul organizat joi, în faţa Prefecturii Vâlcea, a fost de această dată autorizat. Oamenii au venit pregătiţi cu pancarte, iar prefectul Florian Marin i-a invitat la discuţii pe organizatori şi familiile celor doi pacienţi. 

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, dr. Dan Ponoran, a dat şi el curs invitaţiei de a fi prezent la eveniment, lucru care nu s-a întâmplat la protestul precedent, motiv care a determinat rudele celor doi bebeluşi să creadă că se încearcă muşamalizarea cazurilor. 

Reamintim că la începutul acestui an, un bebeluş de 1 an şi o lună, Ayan Mutu a fost internat la Spitalul Judeţean Vâlcea cu laringită acută. A doua zi, a fost transferat la Bucureşti, pe drum a făcut un stop cardio-respirator. Deşi a fost externat de la Vâlcea la ora 9.30, abia la miezul nopţii, după multe peripeţii, a ajuns în Capitală, unde a fost diagnosticat în moarte cerebrală de gradul III.

Celălalt copil, Medeea Ilinescu, are 1 an şi opt luni. Micuţa a fost şi ea diagnosticată cu roşu în gât şi trimisă acasă, cu tratament antibiotic. După nici o săptămână un alt medic de la Spitalul Judeţean a diagnosticat-o cu pneumonie severă masivă, motiv pentru care a solicitat transferul în Capitală, unde se află, ca şi celălalt bebeluş, şi în acest moment. 

Revenind la protestul din faţa Prefecturii Vâlcea, discuţia cu autorităţile le-a dat speranţă celor două familii. Prefectul Florian Marin a precizat că medicii care erau de serviciu la ambele cazuri sunt cercetaţi în acest moment disciplinar, iar concluziile vor fi prezentate public. 

„Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea a anunţat, de asemenea, că efectuarea unui control la spital este în derulare”. Şi în acest caz rezultatele vor fi aduse la cunoştinţa opiniei publice. 

Vineri, 18 ianuarie, va fi depusă o plângere către Colegiul Medicilor Vâlcea şi către Colegiul Naţional al Medicilor. „În acest moment există un dosar deschis In Rem (pentru faptă – n.r.). Permanent, vom cere stadiul verificărilor”, a mai precizat prefectul care a mai spus şi că va trimite către Ministerul Sănătăţii o informare cu ce a scris presa până acum despre cele două cazuri şi că va solicita, şi pe această cale, o anchetă din partea  Corpului de Control al ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea. 

Va fi cercetat inclusiv modul în care a fost tratată situaţia de echipajele de pe ambulanţă şi SMURD, pe traseul de la Vâlcea la Bucureşti, a mai dat asigurări prefectul. 

Managerul Spitalului Judeţean Vâlcea a recunoscut că Avocatului Poporului care s-a autosesizat în acest caz, a solicitat actele medicale: „Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22 din Constituţia României privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică”, se arată într-un comunicat al Avocatului Poporului. 

Dacă apreciezi acest articol, te aşteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală