Video Maşina unor ucraineni, în care erau patru persoane şi un nou-născut, a luat foc în trafic, pe Valea Oltului. O persoană a fost rănită FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina unor ucraineni a luat foc în trafic pe Valea Oltului la Călimăneşti Vâlcea Sursă ISU Vâlcea

Incidentul s-a petrecut sâmbătă după-amiaza, 9 aprilie, în centrul oraşului-staţiune Călimăneşti, din Vâlcea, chiar pe artera principală. Un ucrainean care se afla într-o altă maşină a suferit arsuri de gradul I şi II.

Un autoturism înmatriculat în Ucraina a luat foc în mers la km 192 + 950 m al DN 7 / E 81, chiar în apropierea sediului Poliţiei din Călimăneşti - Vâlcea şi destul de aproape şi de cel al Primăriei. 

În autoturism se aflau patru adulţi şi un nou-născut în momentul izbucnirii incendiului. 

Potrivit reprezentanţilor pompierilor vâlceni, flăcările s-au declanşat în habitaclu. 

GALERIE FOTO CU MAŞINA UCRAINENILOR CARE A LUAT FOC ÎN MERS PE VALEA OLTULUI

„Ajunşi la fata locului, pompierii au constatat că incendiul fusese lichidat de către membrii Serviciul de Voluntariat pentru Situaţii de Urgenţă Călimăneşti, iar ocupanţii autoturismului se autoevacuaseră. În maşină erau cinci persoane - patru adulţi şi un copil de o lună”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, Octavian Fulger. 

Un bărbat care le-a sărit în ajutor, dintr-o altă maşină tot cu numere de Ucraina, s-a ales cu răni grave la mâini. 

„O persoană aflată în alt autoturism - cele două maşini circulau împreună - a suferit arsuri la membrele superioare şi extremităţi, în încercarea de a-i ajuta pe ocupanţi. Echipajul SMURD i-a acordat îngrijiri medicale”, a menţionat aceeaşi sursă care a mai precizat şi că victima a suferit arsuri de gradul I şi II la nivelul palmelor şi antebraţelor. 

Maşina unor ucraineni, în care se afla un nou-născut, a luat foc în trafic, pe Valea Oltului, la Călimăneşti - Vâlcea

Cu toate acestea, refugiatul ucrainean nu a vrut să meargă la spital pentru îngrijiri suplimentare. 

„I s-a acordat primul-ajutor medical la faţa locului. Refuză transportul la spital”, a mai menţionat reprezentantul ISU Vâlcea.

În urma cercetărilor efectuate la faţa locului a reieşit că flăcările s-ar fi declanşat în urma producerii un scurtcircuit la instalaţia electrică a maşinii. Incendiul a distrus elementele combustibile din zona bordului. 

Pe toată durata intervenţiei, traficul a fost blocat pe DN 7 / E 81, pe sensul de mers Sibiu - Râmnicu Vâlcea.

Vă mai recomandăm şi:

Parc acvatic din Călimăneşti, pus la dispoziţia unor copii sportivi, refugiaţi din Kiev şi Harkov FOTO VIDEO

Refugiaţii ucraineni preferă să stea la persoane fizice şi hoteluri din Vâlcea, decât în adăposturile oficiale

Mai multe pentru tine:
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Peste 600 de români, diagnosticați anual cu cancere de sânge. Cum donăm celule stem, tratamentul minune care îi poate salva
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Ce partide candidează la alegerile parlamentare din Republica Moldova și ce șanse au
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor