De unde vine numele de sorcova. Tradiții la înnoirea anului, din Oltenia de sub munte și Țara Loviștei

Anul Nou a fost întotdeauna un moment important pentru oameni, doar sensul acordat trecerii de la un an la altul s-a schimbat. În Oltenia de sub Munte și Țara Loviștei încă se păstrează datina străbună.

Dacă astăzi orășenii înțeleg prin sărbătoare distracții și mese întinse, în vremurile de demult, când viața oamenilor era mai simplă și depindea de recoltele obținute, de Anul Nou aceștia încercau să influențeze sau măcar să afle cum va fi vremea în anul următor.

Astfel au luat naștere urările de bine și de recolte bogate, obiceiuri care pe vremuri erau la mare preț. Bărbații și flăcăii mergeau cu plugul, exista calendarul realizat din ceapă, tinerele încercau să afle cu ajutorul unui băț - vergelul - dacă se vor căsători sau nu, iar copiii colindau cu Plugușorul și Sorcova, pentru a le ura tuturor să aibă parte de bucurie, sănătate și belșug.

Tradiții și obiceiuri care încă se mai păstrează și astăzi în Oltenia de Sub Munte și în Țara Loviștei – zona dintre munți -, de după Crăciun, precum: „Brezaia” și „Vasâlca”, ce reprezintă fiecare, dar și diferențele din ele, ne-au fost dezvăluite de un istoric vâlcean: prof. dr. Florin Epure, directorul Direcției de Cultură Vâlcea.

Legătura dintre „Capră” și ceremoniile sacre arhaice

Datini vechi sunt reactivate în această perioadă, între Crăciun și Anul Nou. „Măștile care evocă la Vicleim personaje biblice sunt înlocuite aici de masca unui singur animal al cărui nume variază de la o regiune la alta. Cercetătorii înclină să creadă că dansul caprei, precum și alte manifestări ale măștilor (căiuții - feciori travestiți în crai, ţurca - masca de taur), întâlnite și în satele vâlcene, la vremea Crăciunului, provin din ceremoniile sacre arhaice închinate morții şi renașterii divinității”, a explicat pentru „Adevărul” prof. dr. Florin Epure.

Directorul Direcției de Cultură a mai precizat și că în unele localități din Vâlcea capra mai este numită și „Brezaia” din cauza măștii pestrițe, iar acest obicei se practică mai ales de Anul Nou.

„Prin comparație cu obișnuita «Capră», «Brezaia» este mai mare și mai împodobită, având inclusiv botul și coarnele mai mari. Băieții mai mari și chiar bărbații căsătoriți joacă «Brezaia» după melodiile ritmate ale instrumentiștilor. La final, un unchiaș adună banii. Se colindă astfel satele din Țara Loviștei, și nu numai, până la Bobotează, adică până pe 6 ianuarie”, a menționat istoricul vâlcean.

Diferența dintre „Brezaia” și „Vasâlca”

Chiar dacă poartă aceeași vestimentație, „Vasâlca” nu-i totuna cu „Brezaia”, ne-a mai atras atenția specialistul, dezvăluind și în ce constă diferențele dintre cele două obiceiuri.

„În primul rând «Vasâlca» nu are un „unchiaș”. În timp ce unii colindători joacă pe ritmul interpretat de unii însoțitori cu instrumente muzicale diferite, alții poartă diferite păsări și animale vii, precum: gâște, câini, cocoși și chiar o căpățână de porc. Agitate, animalele vii fac o hărmălaie de nedescris. Dacă nu scot zgomotele propuse, le imită chiar purtătorii acestora. Obiceiul a fost întâlnit sporadic în nordul județului”, ne-a lămurit șeful Direcției de Cultură Vâlcea.

Un obicei cu mai multe denumiri: Irod, Vicleim, Steaua, Craii, Viflaim

Un alt obicei străvechi este Vicleimul, întâlnit și în alte părți ale țării, care se joacă de la Crăciun până la Bobotează. Reprezintă o formă de teatru popular care înfățișează Nașterea lui Iisus, fiind inspirat din literatura bisericească. Păstrează urme din colindatul cu măști, fiind precedat de o dispută între anul vechi și cel nou, iar finalul se prezintă sub forma unei urări.

„Irodul sau Vicleimul este un obicei uitat de-a lungul timpului. Reprezintă de fapt o piesă de teatru popular care încă se mai juca pe vremea celui de-Al Doilea Război Mondial, în zilele de Crăciun, pe întreg teritoriul românesc. Irodul este cunoscut sub diverse denumiri, în funcție de zona geografică: Steaua, Craii, Viflaimul sau Vicleimul”,  a menționat istoricul.

Potrivit acestuia, piesa reprezenta istoria Nașterii Pruncului Iisus. „În secolul al XIX-lea era jucat la  case mari”, în orașe de către cântăreții de la biserică. În secolul următor îl regăsim interpretat și de țăranii cunoscuți drept „irodari”. Astăzi, aria sa de răspândire s-a restrâns, fiind răspândit mai ales în Oltenia, unde Vicleimul adaugă Irodului un teatru de păpuși”, a mai explicat specialistul vâlcean.

Plugușorul a înlocuit Buhaiul

Despre Plugușor, o altă datină străbună cunoscută de mai toată lumea și întâlnită în preajma Anului Nou, aflăm că a păstrat scenariul ritualic al unei invocări magice cu substrat agrar.

În 1948 înlocuia „Buhaiul” - un obicei care a fost interzis, dar a păstrat mare parte din elementele acestuia: strigăturile, pocnete de bici, sunete de clopoței, chiar și unele dintre strofe au fost preluate, iar altele parodiate.

În schimb, în locul plugului adevărat tras de boi, a apărut unul miniatural sau buhaiul care imită mugetul boilor.

Plugușorul este întâlnit astăzi atât în satele din Țara Loviștei, cât și zona Horezu, unde se colindă pe la toate gospodăriile, până către miezul nopții.

De unde provine numele de sorcova

Sorcova, de asemenea, face parte din obiceiurile de Anul Nou.

„Numele de <sorcovă> vine de la cuvântul bulgar <surov> care înseamnă verde, fraged, făcând aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă odinioară dintr-un arbore. Înclinată de mai multe ori în direcția unei anumite persoane, juca întrucâtva rolul unei baghete magice, înzestrată cu capacitatea de a transmite vigoare și tinerețe celui vizat”, a mai amintit prof. dr. Florin Epure, menționând că urările de sorcovit sunt specifice mai mult Munteniei, dar au fost preluate și în zona Loviștei.

Pe vremuri, sorcova era împodobită și cu un mănunchi de busuioc și trebuia musai confecționată din ramuri de măr și de trandafir, puse în apă la căldură și lumină, pentru a înflori.

Propunere: revitalizarea cetelor de colindători

„Privind din perspectiva întregului scenariu ritual pe baza căruia se derulează sărbătorile din calendarul popular românesc și practicile care le sunt asociate, Crăciunul este nu numai cel mai bogat și complex, ci și cel care angajează întreaga comunitate căreia i se oferă posibilitatea să primească mesajul pe care îl aduce omenirii Nașterea Domnului”, a mai menționat directorul Direcției de Cultură Vâlcea referindu-se la toate obiceiurile care încep înainte de Crăciun și se finalizează după Anul Nou.

Toate aceste tradiții, întâlnite atât în Oltenia de Sub Munte, cât și în Țara Loviștei înscriu România pe harta valorilor de patrimoniu cultural al umanității UNESCO prin: colindatul de ceată, ritualul călușului, doină, tehnica ceramicii de Horezu, dansul fecioresc din Ardeal, meșteșugul țeserii covoarelor de perete din România și Republica Moldova și practicile culturale asociate zilei de 1 Martie (Mărțișorul).

Cercetătorul vâlcean militează pentru dezvoltarea unui program de durată care care să includă măsuri de cercetare, conservare și promovare a valorilor patrimoniului imaterial sau intangibil, cu participarea comunităților și instituțiilor cu abilități în domeniu.

„Este nevoie de o campanie axată pe revitalizarea cetelor de colindători în comunitățile în care ele au activat și au avut funcții sociale precise. Cu sprijinul etnografilor ar putea fi colectate toate aceste colinde pe suport electronic pe care să se păstreze vocea celor care cunosc aceste colinde. Tradițiile unice legate de sărbătorile de iarnă, ca și alte valori etnofolclorice, mai constituie încă un tezaur viu”, este de părere directorul Direcției de Cultură Vâlcea, prof. dr. Florin Epure. Specialistul consideră care doar de noi depinde ca datinile străbune să nu se piardă pe viitor.