Bolnav de SIDA care și-a violat verișoara de 12 ani, două nopți la rând, trimis în judecată

0
Publicat:

Procurorii vâlceni au trimis în judecată, marți, 20 decembrie, un bărbat acuzat de viol și de tentativă la transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit (SIDA), pentru fapte petrecute anul trecut.

Victimă a unui viol - imagine ilustrativă Foto publica md

Este vorba despre un vâlcean care și-a violat verișoara de doar 12 ani. De fapt, după cum au concluzionat și anchetatorii, acesta a profitat de vârsta copilei, dar și de gradul de rudenie.

Într-o zi, aflându-se în vizită la părinții acesteia, s-a dus noaptea peste fată în cameră și a forțat-o să se culce cu el. Acest lucru s-a întâmplat două seri la rând. Ca printr-o minune, violatorul fiind bolnav de SIDA, copila a scăpat de a fi contaminată cu HIV, cel mai probabil pentru că agresorul a folosit prezervativ.

„Din rechizitoriul întocmit rezultă următoarea situație de fapt: în zilele de 23/24 martie 2021 și 24/24 martie 2021, în timp ce inculpatul se afla în vizită la domiciliul persoanei vătămate, verișoara sa primară în vârstă de 12 ani, prin constrângere, profitând de vârsta acesteia, de diferența de vârstă dintre ei, dar și de calitatea sa de văr primar mai mare, a întreținut relații sexuale cu minora, în contextul în care este purtător al virusului HIV STDB1 încă din anul 2018, împrejurare ascunsă victimei”, au transmis procurorii vâlceni.

Potrivit sursei citate, dosarul a fost trimis spre soluționare Tribunalului Vâlcea sub acuzațiile de viol și tentativă la transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit.

Nu este pentru prima dată când un tânăr încearcă să răspândească boala de care suferă, în mod voit. În urmă cu opt ani, în Dolj, un bărbat de 28 de ani a întreținut raporturi sexuale cu zeci de adolescente. Medicul de familie a ales să tacă, sub presiunea amenințărilor familiei bolnavului. Situația a explodat abia după ce bărbatul a murit. Primarul orașului Segarcea, de la acea vreme, le-a cerut medicilor din oraș să meargă să le vorbească tinerilor despre pericol. Cu doar un an înainte, tatăl bărbatului murise din aceeași cauză. Zeci de tineri au luat atunci cu asalt cabinetele medicale pentru a-și face analize.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort