Percheziții DIICOT la comercianții de telefoane. Mare atenție de unde vă cumpărați accesoriile!

0
Publicat:

Trei percheziţii domiciliare au avut loc, marți, 17 octombrie 2023, la mai multe persoane, dar şi la un magazin din Prahova, în legătură cu vânzarea de accesorii pentru telefoane mobile inscripţionate cu însemnele unor mărci protejate.

Cele trei percheziţii au avut loc în Ploieşti şi la Urlaţi. FOTO IGPR

Cele trei percheziţii au avut loc în Ploieşti şi la Urlaţi.

La data de 17 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice pun în executare trei mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Ploieşti şi în oraşul Urlaţi, la domiciliile unor persoane, respectiv la sediul şi punctul de lucru ale unui agent economic, bănuite de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare”, anunţă IGPR.

Cele trei percheziţii au avut loc în Ploieşti şi la Urlaţi. FOTO IGPR

Conform anchetatorilor, începând din noiembrie 2022, persoanele în cauză ar fi oferit spre vânzare, prin intermediul unui magazin online, dar şi al unui punct de lucru fizic, aparţinând unei societăţi comerciale cu sediul în municipiul Ploieşti, accesorii pentru telefoane mobile inscripţionate cu însemnele unor mărci protejate, despre care există „suspiciunea rezonabilă“ că sunt contrafăcute, conform indicaţiilor titularilor de marcă, dar şi raportat la preţurile practicate.

Două persoane au fost duse la audieri.

Peste 90 de persoane duse la audieri într-un dosar privind traficul de droguri

O altă acțiune de amploare a oamenilor legii din Prahova a fost efectuată joi, 25 mai 2023, când procurorii au descins într-un număr de 25 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Prahova și Giurgiu şi a municipiului Bucureşti. 

Acțiunea DIICOT Ploiești s-a desfășurat împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Ploieşti într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc precum și efectuarea de operaţiuni, fără drept, cu substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive. Peste 90 de persoane vor fi aduse la sediul DIICOT Ploiești pentru audieri.

Percheziții în Prahova Foto: DIICOT

„În cauză s-a reţinut că, mai multe persoane, având o sursă comună de aprovizionare, comercializează droguri de risc şi mare risc, precum şi substanţe cu efect psihoactiv, la prețul de 50-60 de lei gramul de canabis, de 550 de lei gramul de cocaină, respectiv de 50 de lei comprimatul ecstasy către consumatori, substanţele fiind introduce în ţară prin intermediul unor firme de transport şi coletărie. La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti au fost conduse, în vederea audierii, un număr de peste 90 de persoane”, se arată într-un comunicat emis de DIICOT.

Acțiunea  abeneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul B.C.C.O. Bucureşti și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi “Matei Basarab” Ploiești.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală și Direcția Operațiuni Speciale.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică