Patronul de la Ferma Dacilor, Cornel Dinicu, dus din nou la locul tragediei. Anchetatorii caută noi probe

0
Publicat:

Anchetatorii caută noi probe la Ferma Dacilor, acolo unde opt persoane au murit în incendiul care a izbucnit la 26 decembrie 2023.

Cornel Dinicu dus din nou la locul tragediei FOTO Inquam Photos / George Călin

Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor, aflat în arest la domiciliu, a venit din nou la locul tragediei. Procurorii vor să afle dacă panourile fotovoltaice montate de Dinicu au avut sau nu vreo legătură cu incendiul și câte panouri au fost montate.

La rândul său, Dinicu susține că a fost vorba despre o mână criminală și a cerut investigarea cu atenție a acestui caz. „Mâna criminală o vor decide experții. Astăzi se vor lămuri lucrurile în privința panourilor electrice, cât de bine le-am realizat și cât de bine le-am făcut”, a spus Dinicu.

Anchetatorii au date conform cărora patronii Fermei Dacilor au montat de 7 ori mai multe panouri fotovoltaice decât trecuseră în acte. Este vorba despre 150 de panouri, în valoare de 15.000 de euro, deși în acte fuseseră menționate doar 23.

Opt oameni au murit după ce Ferma Dacilor, o pensiune din Tohani, județul Prahova, a ars a doua zi de Crăciun, marți dimineață, 26 decembrie 2023.

Printre cei decedaţi se află unul dintre copiii lui Cornel Dinicu, fiul generalului Petru Băiceanu, şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, finul lui Dinicu, Lucian Ene, şi doi copii ai săi, dar şi o studentă în anul II la Facultatea de Sociologie şi iubitul acesteia.

Mai multe pentru tine:
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Cât timp mai poate Rusia să finanțeze războiul? „Scăderea exporturilor nu va opri capacitatea lui Putin de a continua conflictul“
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
După ce l-a numit „trădător”, Ioan Becali revine cu noi aprecieri la adresa lui Cristi Chivu. Ce spune despre jocul Interului