Parchetul Curţii de Apel Ploieşti: “Ridicarea sechestrului la Lukoil a avut la bază dorinţa de a nu afecta salariaţii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procurorii au ridicat parţial sechestrul pe conturile Lukoil Ploieşti. FOTO Adevărul Ploieşti

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au făcut o precizare publică privind ridicarea parţială a sechestrului de la Lukoil, afirmând că măsura a avut la bază “dorinţa de a nu afecta salariaţii” şi nu „declaraţiile venite din zona politicului sau din presă”

Precizările vin în contextul în care Victor Ponta a afirmat despre dosarul Lukoil că procurorul este „suveran şi independent în cercetarea cazului”, însă Guvernul speră într-o soluţie legală care să permită sancţionarea persoanelor vinovate şi recuperarea prejudiciului, dar şi continuarea normală a activităţii şi plata salariilor către angajaţi.

„Bănuiesc că cei care au comis fapte penale nu fugeau cu conductele în Rusia sau nu ştiu unde şi nici rafinăria nu o mutau mâine din România”, a spus şeful Guvernului.

Afirmaţiile, urmate de ridicarea parţială a sechestrului pe conturile şi conductele Lukoil, i-au determinat pe procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti să facă o precizare oficială”:

„În contextul creat în ultimele zile în care o parte a presei a lansat afirmaţii ce nu corespund realităţii şi care sunt de natură să arunce în derizoriu munca procurorului şi să afecteze imaginea de ansamblu a activităţii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ne simţim datori să precizăm următoarele aspecte în legătură cu dosarul nr. 254/P/2014:

- procurorii nu au ridicat în totalitate măsurile asigurătorii, ci le-au extins asupra altor bunuri, astfel încât să fie garantată în perspectivă acoperirea prejudiciului;

- ridicarea sechestrului asupra contului a fost parţială şi a avut la bază dorinţa de a nu afecta salariaţii S.C. Petrotel Lukoil SA Ploiesti; pe de altă parte s-a urmărit să se permită continuarea activităţii societăţii astfel încât o parte a profitului obţinut să fie consemnat pentru acoperirea prejudiciului;

- aceste demersuri au rezultat ca fiind necesare din discuţiile purtate cu reprezentanţii societăţii cercetate şi nu urmare unor declaraţii cu caracter public făcute de persoane din spaţiul politic;

- în cursul acestor discuţii desfăşurate, în limitele şi în condiţiile legii, au fost identificate modalităţi alternative de instituire a măsurilor asiguratorii care să evite consecinţe sociale şi economice nedorite.

Curajul procurorilor, integritatea şi probitatea acestora nu sunt şi nu vor fi afectate în nici un caz de nici un fel de declaraţii venite din zona politicului sau din presă şi rezultă cu prisosinţă din complexitatea cauzelor instrumentate, cel puţin în ultimul an, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Rugăm pe această cale presa să posteze o atitudine obiectivă şi echidistantă, astfel încât să nu se încerce a se crea impresia că demersurile organelor judiciare sunt susceptibile de a fi influenţate”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului.


Procurorii au făcut joia trecută percheziţii la sediile mai multor companii aparţinând Lukoil, inclusiv la rafinăria din Ploieşti, prejudiciul estimat fiind de 1,039 miliarde lei (230 de milioane de euro), din care 112 milioane de euro din evaziune fiscală şi restul din spălare de bani.

Parchetul Curţii de Apel Ploieşti anunţa, tot joi, că au fost făcute 23 de percheziţii la sediile Petrotel Lukoil Ploieşti, Lukoil Energy&Gas România, Lukoil Lubricants East Europe, Agenţia Lukom-A-România şi TP LOG Services, toate din Ploieşti.

Tot la sfârşitul săptămânii trecute, procurorii au instituit sechestru pe conturile bancare şi stocurile comerciale de produse ale Petrotel-Lukoil. Măsurile asiguratorii au fost ridicate de Parchet, a anunţat marţi compania, precizând că rafinăria începe procedurile de pregătire pentru pornirea normală a instalaţiilor tehnologice.

Pe aceeaşi temă

Directorul general al Lukoil Ploieşti, cercetat sub control judiciar

CSM s-a sesizat în cazul declaraţiilor lui Victor Ponta despre dosarul Lukoil

Procurorii au ridicat parţial sechestrul în cazul Lukoil pentru a putea fi reluată producţia

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026