Opt percheziții în județul Prahova la persoane care cultivau şi vindeau canabis

0
Publicat:

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti - Serviciul Antidrog împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti au efectuat opt percheziţii domiciliare, în judeţul Prahova, la persoane care cultivau şi vindeau canabis, informează, miercuri, IPJ Prahova.

Canabis - foto DIICOR

Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept. Percheziţiile au avut loc marţi şi au fost puse în executare şapte mandate de aducere.

"În cauză, s-a reţinut că, în perioada august 2022 până în prezent, bănuiţii ar fi cultivat şi comercializat, în mod repetat, droguri de risc (canabis) şi ar fi deţinut droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept (canabis), în peste 600 de acte materiale", precizează IPJ Prahova, citat de Agerpres.

După recoltare, drogurile ar fi fost comercializate către consumatori din judeţul Prahova.

"În urma percheziţiilor domiciliare, au fost descoperite şi ridicate 700 de grame de canabis, 2 culturi outdoor cu 86 de plante de canabis (cu dimensiuni între 10 şi 100 cm), 125 de seminţe de canabis, 6.700 de lei, 6 telefoane mobile, 4 cântare, 5 grindere şi 2 pistoale neletale supuse autorizării", mai anunţă IPJ Prahova.

Conform sursei citate, miercuri a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Prahova, cu propunere de arestare preventivă a celor şapte bănuiţi.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. La acţiune au participat şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile "Matei Basarab" Ploieşti.

Mai multe pentru tine:
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort