OMV Petrom, condamnată la daune de 250.000 de euro. Decizia, luată după moartea unui copil lângă o sondă a companiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Furcelea, băiatul de nouă ani, găsit mort lângă o sondă a companiei OMV

OMV Petrom a fost condamnată, luni 2 septembrie, la plata unei amenzi penale în valoare de un milion de lei într-un dosar în care compania petrolieră a fost găsită vinovată pentru moartea lui Marian Furcelea, băiatul de nouă ani, găsit mort lângă o sondă.

În plus, OMV este obligată de instanţă să achite daune morale familiei copilului mort, în valoare de 250.000 de euro.

Decizia Judecătoriei Ploieşti nu este definitivă.

Familia lui Marian Furcelea a cerut în instanţă daune în valoare de nouă milioane de euro (câte două milioane de euro pentru fiecare părinte şi câte un milion de euro pentru fiecare frate al lui Marian), dar instanţa a apreciat că suma este mult prea mare.

Soluţia pe scurt:

”condamnă pe inculpata S.C. OMV. Petrom S.A., , număr de înregistrare în Registrul Comerţului J40/8302/1997, Cod Unic de înregistrare 1590082, reprezentată legal prin preşedinte al directoratului şi director general executiv Christina Campbell Verchere, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1.000.000 lei (250 de zile amenda, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 4000 lei), pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

În temeiul art. 25 C.proc.pen. raportat la art. 1357 C.civ., admite în parte actiunea civilă formulată de părţile civile si obligă inculpata S.C. OMV. Petrom S.A la plata de despăgubiri civile către păr?ile civile astfel: - către partea civilă

FURCELEA CONSTANTIN CRISTIAN, (având calitate de tată al defunctului), la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale, sumă ce se va plăti în lei la cursul BNR din data plă?ii, - către partea civilă FURCELEA ELENA, (având calitate de mamă a defunctului), la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale, sumă ce se va plăti în lei la cursul BNR din data plă?ii, - către partea civilă FURCELEA VIOLETA, (având calitate de sora a defunctului), la plata sumei de 30.000 euro cu titlu de daune morale, sumă ce se va plăti în lei la cursul BNR din data plă?ii, - către partea civilă FURCELEA ANTONIA NICOLETA,( având calitate de sora a defunctului), la plata sumei de 30.000 euro cu titlu de daune morale, sumă ce se va plăti în lei la cursul BNR din data plă?ii, - către partea civilă FURCELEA MIHAI ALEXANDRU, (având calitate de frate al defunctului), la plata sumei de 30.000 euro cu titlu de daune morale, sumă ce se va plăti în lei la cursul BNR din data plă?ii, - către partea civilă FURCELEA ADRIAN CONSTANTIN, (având calitate de frate al defunctului), la plata sumei de 30.000 euro cu titlu de daune morale, sumă ce se va plăti în lei la cursul BNR din data plă?ii, - către partea civilă FURCELEA CATALIN COSMIN, (având calitate de frate al defunctului), la plata sumei de 30.000 euro cu titlu de daune morale, sumă ce se va plăti în lei la cursul BNR din data plăăii. (…) Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.09.2019”, conform portalului instanţelor de judecată. 

Dosarul s-a rejudecat după o gafă a judecătorului


 Dosarul OMV vs Furcelea s-a rejudecat pe fondul cauzei după ce magistratul care a judecat prima dată procesul lui Marian Furcelea, băiatul de nouă ani ucis în 2014 de gazele unei sonde aparţinând companiei OMV, a încurcat dosarele şi a dat sentinţa folosind datele dintr-o altă cauză.

Gafa a fost constatată abia la Cuertea de Apel Ploieşti, iar compeltul de judecători de aici a retrimis dosarul la instanţa de fond, adică la Judecătoria Ploeieşti, şi a cerut reluarea procesului de la zero.

Iniţial, compania OMV a fost condamnată să plătească o amendă şi daune mult mai mici.  În martie 2018, Judecătoria a dat sentinţa: compania petrolieră a fost găsită vinovată de ucidere din culpă şi a fost condamnată să plătească o amendă penală în valoare de 380.000 de lei, dar şi daune morale către părinţii şi fraţii lui Marian Furcelea, în valoare de 135.000 de euro. 

Povestea lui Marian

Marian Furcelea, din comuna prahoveană Ariceştii Rahtivani, a fost găsit mort, în februarie 2014, lângă o sondă aparţinând companiei petroliere OMV. Medicii legişti au decis după efectuarea necropsiei că  moartea copilului a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei respiratorii acute survenite în cursul unei intoxicaţii acute, accidentale, cu gaze de sondă, rezultate în atmosferă prin derivaţia din coloana de exploatare a sondei Ariceştii Rahtivani.

Marian abia împlinise nouă ani. În ziua morţii se întorcea de la şcoală, iar în drumul lui s-a oprit la mama sa, care munea cu ziua în gospodăria unui localnic. Femeia i-a dat copilului o plasă cu mai multe perechi de pantofi purtaţi primiţi pomană de la familia unde muncea. Bucuros de darul neaşteptat, Marian nu a mai avut răbdare să ajungă până acasă. S-a aşezat pe zidul unei sonde să probeze una dintre perechile de ghete. Acolo şi-a găsit sfârşitul. A fost descoperit fără suflare, noaptea târziu, la o distanţă de 17 centimetri faţă de conducta care emana gazele.

Moartea lui Marian a fost considertă suspectă, iar ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a trimis cauza în judecată la Ploieşti după un an de cercetări.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Doliu la Curtea Spaniei. Chiar înainte de Crăciun, Regina Sofia e complet neconsolată
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”