Mobilizare exemplară a suporterilor petrolişti. Fanii au strâns bani pentru juniorul Vlad Radu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spectatorii prezenţi duminică seară pe arena “Ilie Oană”, la meciul cu Oţelul Galaţi, n-au putut rămâne impasibili la drama juniorului Vlad Radu, diagnosticat cu o boală gravă, fanii petrolişti demonstrând, încă o dată, cât de unită este haita lupilor în astfel de momente.

Deşi a plouat şi a fost destul de frig la ora primului joc al Petrolului din 2014 pe propriul stadion, cei peste 12.000 de suporteri ai galben-albaştrilor au arătat că generozitatea lor nu ţine cont de vreme sau de vremuri. La centrele de colectare special amenajate pentru susţinerea lui Vlad, spectatorii au donat aproape 3.500 de lei.

Această sumă s-a adăugat ajutorului venit, cu o zi înainte, din partea patronului clubului, Dan Capră, a managerului sportiv Marius Nicolae, dar şi banilor strânşi de fotbaliştii antrenaţi de Cosmin Contra.

Alte două gesturi deosebite le-au făcut Graffiti Social Work - Fundaţia BBDO Group România, precum şi Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România (AFAN). Prin intermediul consultantului Ada Teslaru, Graffiti Social Work a adus la Ploieşti un dispozitiv electronic de colectare, acesta fiind instalat la tribuna oficială, iar în numai câteva minute înaintea partidei de duminică s-au adunat peste 500 de lei.

La finele acestei acţiuni, fundaţia BBDO Group România a anunţat că va oferi 1.000 de lei şi a donat aparatul clubului Petrolul, urmând a fi folosit şi în viitor pentru a-l ajuta pe Vlad.

AFAN a aflat de situaţia dificilă prin care trece puiul lupilor, iar preşedintele Emilian Hulubei a anunţat că în numele fotbaliştilor din România forul pe care îl conduce va face o donaţie de 2.000 de lei în contul deschis pe numele Vlad Marian Radu la Raiffeisen Bank, agenţia Urlaţi: RO08 RZBR 0000 0600 1586 4599.   

Toţi banii colectaţi de spectatorii ploieşteni la jocul cu Oţelul Galaţi au intrat în posesia familiei lui Vlad. (fcpetrolul.ro)

Vă mai recomandăm

Campanie umanitară pentru Vlad Radu, juniorul bolnav de la Petrolul Ploieşti. Echipa şi suporterii, alături de fotbalist

VIDEO FOTO Coadă, la Ploieşti, pentru mărţişoarele împărţite de Mutu şi coechipierii de la Petrolul

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!