FOTO Pasiune şi performanţă printre ruine, la Hipodromul din Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru „resuscitarea" acestuia, ar fi nevoie de 50 de milioane de euro, bani pe care administraţia nu-i are. Pe lângă cheltuielile lunare de întreţinere ale cabalinelor, propriatarii de cai sunt nevoiţi să investească şi în reparaţia grajdurilor.

Cristian Slate este antrenor şi proprietar de cai la Hipodrom. El s-a angajat aici încă de la vârsta de 16 ani şi de atunci nu s-a mai despărţit nicio clipă de caii de concurs.

În prezent, el antrenează 30 de cai, cei mai mulţi dintre ei aparţinând Hergheliei „Dor Mărunt" şi a fost desemnat cel mai bun driver al anului trecut.

Pentru un loc într-unul dintre grajdurile de la Hipodrom, Cristian spune că toate cheltuielile cu chiria, mâncarea, tratamentele şi îngrijitorii ajung, lunar, la aproximativ 800 de lei, de exemplar.

Reparaţii pe banii chiriaşului

La aceşti bani, se mai adaugă alte câteva sute de lei, pe care bărbatul trebuie să îi bage în reparaţiile curente, fără de care nu şi-ar mai putea desfăşura activitatea.

„Fiecare dintre noi trebuie să întreţină grajdurile", explică Cristian.

Banii pe care administraţia îi încaseză din chirie ajung cu greu pentru plata personalului şi a utilităţilor.

Astfel, cele mai multe grajduri au pereţii scorojiţi, cu tencuiala căzută, porţile de delimitare dintre spaţiile de cazare ale cailor lipsesc, precum şi încălzirea acestora.

Exemplare de valoare

În ciuda acestui fapt, cursele de trap la Hipodromul din Ploieşti au fost reluate, de la jumătatea lunii ianuarie.

În fiecare duminică, iubitorii acestui sport se reunesc la Hipodrom.

Majoritatea cailor care se întrec în aceste competiţii provin din părinţi campioni şi se „mândresc" cu multe titluri în palmares.

Cel mai valoros exemplar a fost achiziţionat cu 4.000 de euro, însă şi alte cabaline sunt evaluate la sume asemănătoare.

Activitate sportivă descurajată

Faptul că municipalitatea nu a reuşit, nici până în acest moment, să reabiliteze Hipodromul din Ploieşti, şi-a pus amprenta însă, şi pe activitatea sportivilor, dar şi a cailor.

„Nu sunt condiţii optime pentru cursele de trap, pista a fost completată cu nisip şi au mai fost înlocuiţi stâlpii de delimitare. De asemenea, am mai intrevenit cu sărăriţe şi utilaje pentru tasarea nivelului", explică Melania Dragomir, consilier juridic în cadrul Clubului Sportiv Municipal al Primăriei Ploieşti.

Hipodromul ar putea să redevină ce a fost o dată dacă municipalitatea va investi 50 de milioane de euro în reabilitarea lui completă.

„Se caută fondurile necesare pentru investiţii, fie ele europene sau guvernamentale", adaugă Dragomir.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Cum a rămas un israelian fără 5.500 de euro după ce a călătorit cu un român de la Sibiu la Iași
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Prințesa Rajwa a dus moda din Iordania la Palatul Elysée din Paris! Întâlnire istorică cu Brigitte și Emmanuel Macron
Incendiu într-un bloc din Timișoara, de la o țigară: 80 de persoane, evacuate în toiul nopții
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”