Doi bărbaţi, scoşi de pompieri dintr-un canal adânc de cinci metri. Victimele au scăpat ca prin minune cu viață

0
Publicat:

Doi bărbaţi care au căzut, joi seara, într-un canal adânc de cinci metri din comuna Bucov, au fost recuperaţi de pompieri, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, citat de Agerpres.

Intervenție dificilă pentru salvatori FOTO Arhivă ISU

"În prima fază, doar unul dintre ei a căzut în canal, iar cel de-al doilea a încercat să-i vină în ajutor până la sosirea forţelor de intervenţie, însă fără succes. Imediat, la locul indicat s-au deplasat o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, ulterior fiind nevoie şi de intervenţia unui echipaj SMURD", se precizează într-o informare transmisă de ISU Prahova.

Conform aceleiaşi surse, pompierii au reuşit extragerea unui bărbat rănit, care suferise o fractură la picior, ulterior acesta fiind transportat la spital. Celălalt bărbat nu a suferit leziuni. 

Accident fatal în Dâmbovița

La jumătatea lunii aprilie 2023, un bărbat de 23 de ani a murit după un accident grav. Tânărul a căzut cu un motocultor într-un canal cu apă într-o comună din județul Dâmbovița, potrivit Agerpres. Accidentul a avut loc în comuna Cojasca.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa, echipajele de salvare ajunse la faţa locului i-au efectuat tânărului manevre de resuscitare, dar acesta nu a putut fi salvat.

„Cauzele producerii evenimentului sunt cercetate de organele abilitate. Din nefericire, persoana nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarată decedată de către echipajul de pe ambulanţă", a anunţat ISU Dâmboviţa.

  Amintim că, în noiembrie, anul trecut, un bărbat care conducea un tractor la o exploatare forestieră din Argeș s-a răsturnat cu utilajul. A fost strivit de utilaj și a murit pe loc. În urmă cu o zi, avusese loc o tragedie aproape identică.  Un bărbat de 60 de ani a murit după ce tractorul de mici dimensiuni pe care-l conducea s-a răsturnat într-o râpă din localitatea Cicănești-Argeș. Omul a fost prins sub tractor. Cei care au văzut accidentul au reușit să ridice utilajul de pe bărbat, dar rănile i-au fost fatale.  

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”