De la Astra la Petrolul! Rednic, favorit să-i preia pe „lupi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Rednic este favorit pentru a prelua funcţia de antrenor la Petrolul Ploieşti. Situaţia este încă incertă, în condiţiile în care, până acum, nimeni nu i-a spus actualului antrenor al „lupilor galbeni“ dacă mai intră în planurile conducerii

Situaţia incertă de la nivelul conducerii clubului Petrolul Ploieşti, unde varianta Sveg Goran Erikson a tulburat apele, se transmite şi la nivelul băncii tehnice. Actualul antrenor, Gheorghe Mulţescu, aşteaptă de câteva zile să fie chemat la discuţii pentru a-şi clarifica situaţia. În aşteptarea prelungirii de contract, Mulţescu spune că a lăsat să treacă deja o ofertă bănoasă din Turcia.

Surse neoficiale spun, însă, că favorit pentru postul lui Mulţescu este Mircea Rednic, cel care tocmai a renunţat la contractul cu Astra Ploieşti. Discuţiile urmează să se poarte azi, cu rezerva că Rednic a negociat şi cu Standard Liege.

„Nu contest că Petrolul poate să-şi facă alte planuri, alte proiecte care nu mă includ. Dar trebuia să mi se spună de la început. Dacă voi da curs ofertelor pe care le am din Turcia? Păi alea au trecut deja. Dar am altele, sunt în discuţii tot cu cluburi din Turcia“, a declarat Gigi Mulţescu, citat de cotidianul Telegrama.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud