Un adolescent şi unchiul său, reţinuţi în dosarul privind răpirea, din stradă, a unei fete de 15 ani. Minorul a invocat dragostea şi tradiţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto facebook Poliţia Română

Un băiat de 15 ani şi unchiul său, un bărbat de 28 de ani, ambii din comuna argeşeană Bascov au fost prezentaţi marţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de luare a unei măsuri preventive, după ce, săptămâna trecută au răpit o fată de 15 ani, dintr-un bloc din Piteşti.

Dragostea l-ar putea costa câţiva ani de puşcărie pe un băiat de 15 ani, iar pe unchiul său, major, care l-a ajutat să-şi pună planul în aplicare, chiar mai mulţi, după ce au băgat cu forţa în maşină o adolescentă din Piteşti şi au plecat cu ea în Bascov. 

„În urma administrării probatoriului s-a stabilit că cei doi ar fi lipsit de libertate o minoră de 15 ani, din Piteşti, în ziua de 28 aprilie 2022", precizează, marţi, IPJ Argeş.

Este vorba despre fata în cazul căreia joi, în jurul orei 11, s-a declanşat mecanismul "Alertă – răpire copil".

Luată pe sus dintr-o parcare

Răpirea a avut loc în parcarea unui bloc de locuinţe din bulevardul Nicolae Bălcescu din Piteşti. Fata a fost ulterior găsită de poliţişti, care au stabilit că nu a suferit leziuni şi că nu a fost victima niciunei alte infracţiuni în afară de răpire.

„Luni (2 mai), după administrarea probatoriului, minorul şi bărbatul în cauză au fost reţinuţi, pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentaţi în faţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârşită şi luarea măsurilor legale care se impun", precizează marţi, IPJ Argeş.

   

Amorul şi tradiţia nu-i absolvă de pedeapsă, dacă vor fi găsiţi vinovaţi

La audieri, puştiul le-a spus anchetatorilor că e îndrăgostit de fată, a invocat în apărarea sa tradiţia romă, căreia îi aparţine şi a mărturisit că a apelat la unchiul său ca să o poată lua pe fată cu maşina.

Infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal este prevăzută la articolul 205 din Codul Penal, la capitolul Infracţiuni contra libertăţii persoanei.

„La aliniatul 3 al articolului menţionat, este prevăzut faptul că <<dacă fapta este săvârşită: de către o persoană înarmată, asupra unui minor, sau punând în pericol sănătatea sau viaţa victimei, pedeapsa este închisoarea cuprinsă între 3 şi 10 ani>>. De asemenea, tentativa se pedepseşte.", mai precizează IPJ Argeş.

    

Vă recomandăm să mai citiţi:

UPDATE Alertă răpire copil: Fată de 15 ani urcată cu forţa într-o maşină la Piteşti. Minora a fost găsită
 

Lucrările de reabilitare a spitalului care, în 1975, revitaliza staţiunea montană Brădet se apropie de fi

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort