Reabilitarea Gării Regale Curtea de Argeş, o poveste birocratică fără sfârşit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În gara de la Curtea de Argeş nu s-a investit vreun leu după 1989 FOTO: Denis Grigorescu

Lăsată în paragină de peste trei decenii, Gara Regală din Curtea de Argeş mai are de aşteptat cel puţin până în toamna acestui an pentru începerea lucrărilor de reabilitare, chiar dacă, după funeraliile Regelui Mihai, din decembrie 2017, autorităţile promiteau că lucrurile se vor mişca foarte repede.

Ridicată la solicitarea Regelui Carol I, care fusese atras de farmecul oraşului, Gara Regală din Curtea de Argeş a fost lăsată în paragină de peste 31 de ani. Oficialii CFR recunosc că din 1990 până în prezent nu au investit niciun leu la Gara Regală din Curtea de Argeş. „SRCF Craiova nu a efectuat lucrări de investiţii la acest obiectiv, din 1990 până în prezent”, admit reprezentanţii SNCFR.

Birocraţia şi procedurile stufoase, ca şi mai multe nereguli, au dus la trenarea acestui proiect. După cinci licitaţii organizate în perioada 2017-2019 la care nu s-a prezentat nicio firmă, sucursala Regională de Căi Ferate Craiova şi societatea SM General Invest Slatina au încheiat, în mai 2020, contractul în valoare de 167.445 lei, fără TVA, pentru elaborarea expertizei tehnice şi a documentaţiei tehnico-economice (DALI), finalizate tocmai spre finalul anului trecut. „În cadrul contractului au fost elaborate: Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii (DALI), documentaţiile necesare pentru obţinerea certificatului de urbanism şi a avizelor necesare, documentaţia pentru obţinerea Autorizaţiei de construire, fiind emis certificatul de urbanism şi toate avizele necesare pentru execuţia lucrării, inclusiv avizele de la Ministerul Culturii şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă”, au declarat reprezentanţii SNCFR pentru „Adevărul”.

Cât va costa reabilitarea gării

Valoarea investiţiei este de 15,3 milioane lei cu TVA, iar durata estimată pentru execuţia tuturor lucrărilor este de 24 luni, conform graficului de execuţie al lucrărilor. SRCF Craiova a înaintat Direcţiei Planificare, Dezvoltare şi Modernizare a Infrastructurii Feroviare din cadrul CFR SA Nota de fundamentare prin care solicită aprobarea pentru introducerea Gării Regale Curtea de Argeş în Programul de investiţii finanţat din surse proprii al CFR SA. Următoarea etapă în derularea acestei investiţii constă în aprobarea indicatorilor tehnico-economici de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. Procedurile au fost întârziate şi pentru că la finalul anului 2020 au fost descoperite mai multe nereguli în proiect, inclusiv faptul că arhitectul dorea să înlocuiască tâmplăria din lemn cu termopane. Practic, în cel mai bun caz, dacă nu apar întârzieri şi contestaţii la licitaţia pentru proiectare şi execuţie, lucrările ar urma să înceapă cel mai devreme în toamna acestui an, urmând a fi gata până în toamna anului 2024.

După funeraliile Regelui Mihai I, din decembrie 2017, autorităţile promiteau că reabilitarea va demara rapid, lucru care nu s-a întâmplat nici până acum. Un moment penibil a fost consemnat în decembrie 2017, la funeraliile Regelui Mihai I al României, când faţada clădirii a fost acoperită cu pânze gigantice care simulau designul original al construcţiei, pentru momentul aducerii trupului neînsufleţit al monarhului de la Bucureşti la Curtea de Argeş.

Gara Regală, construită în timp record

Gara a fost inaugurată pe data de 27 noiembrie 1898, dată la care a fost dată în folosinţă calea ferată Piteşti - Curtea de Argeş. Cu excepţia lui Carol al II-lea, al cărui sicriu a fost adus în februarie 2003 cu un vehicul militar, toţi regii înmormântaţi în necropola regală de la Mănăstirea Curtea de Argeş au fost transportaţi cu trenul. Planurile gării au fost realizate de către celebrul arhitect francez André Lecomte du Noüy, cel care restaurase şi Mănăstirea Curtea de Argeş. Construcţia gării s-a încheiat în mai puţin de un an, iar costurile de construcţie s-au ridicat la 7,8 milioane lei aur.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Gara Regală din Curtea de Argeş a ajuns în paragină. Nicio firmă nu e interesată să o reabiliteze

REPORTAJ Soarta gărilor de pe traseul regal Piteşti – Curtea de Argeş: bijuterii arhitecturale închise, lăsate în paragină


 

Mai multe pentru tine:
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO