La un pas de tragedie. Un tren cu zeci de călători a rămas fără frâne într-o gară din Argeş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trenul a rămas fără frâne în Gara Goleşti FOTO: Denis Grigorescu

Un tren ce venea de la mare la Gara Sud Piteşti a rămas fără frâne în seara zilei de marţi 1 iunie, atunci când a ajuns în Gara Goleşti. Trenul a lovit macazul şi a intrat pe linia unui alt tren. Până la urmă, trenul a fost cu greu oprit, înainte să se producă o tragedie.

În tren se aflau peste 40 de călători, conform Observator News. Iar în momentul în care trenul a ajuns în Gara Goleşti, la nici 10 kilometri de Piteşti, nu a mai putut frâna, a lovit macazul şi a intrat pe linia unui alt tren.

„L-am văzut pe mecanic cum se duce repede în spate şi îl cheamă pe controlor spunându-i că a rămas trenul fără frâne. Lumea s-a speriat teribil, erau şi mulţi copii în tren. Până la urmă, un băiat a reuşit să tragă de o frână, trenul s-a oprit cu greu şi oamenii au început să sară din tren. Am căzut efectiv unii peste alţii”, spune unul dintre pasagerii trenului groazei.

Mai multe echipaje SMURD au venit la faţa locului, pentru că erau mai mulţi oameni răniţi, în timp ce alţii suferiseră atacuri de panică. După ce călătorii şi-a revenit, restul drumului a fost parcurs cu un alt tren până la Gara Sud Piteşti.

Ca urmare a incidentului produs la Goleşti, Poliţia Argeş a deschis un dosar penal pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu.

Vă mai recomandăm şi:

Cine este muncitorul care ar fi provocat o explozie la incineratorul de deşeuri medicale din Prahova. Bărbatul a mai avut tentative de suicid în trecut

O adolescentă din Statele Unite s-a luat la trântă cu o ursoaică pentru a-şi salva câinii VIDEO


 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată