Fost deținut politic la închisoarea Pitești: „Noaptea trebuia să dorm cu fața la becul de 500 de wați și cu mâinile în afară”

Orașul Piteşti a găzduit în perioada 29-30 septembrie, a XXIII-a ediţie a Simpozionului Internaţional „Experimentul Piteşti-Reeducarea prin tortură”. Un eveniment de marcă la care au participat foşti deţinuţi politici, istorici şi cercetători din România, Moldova, Canada, Elveția și Germania.

Printre cei care au vorbit în timpul simpozionului despre infamul Experiment Pitești s-a numărat şi Sergiu Rizescu, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, filiala Argeş, dar și Cetățean de Onoare al Piteștiului.

Fost deţinut timp mai mulți ani la închisorile Piteşti, Jilava, Dej și la Cavnic, Sergiu Rizescu (91 de ani) a depănat în premieră mai multe amintiri din perioada de tristă amintire petrecută la teribila închisoare Pitești, acolo unde a ajuns pentru prima oară. Acesta a fost arestat şi condamnat în 1952, la scurt timp după terminarea liceului, şi chiar dacă nu a trecut prin "reeducare", a fost victima a numeroase bătăi și torturi.

Sergiu Rizescu a fost arestat la șase luni după tatăl său, ambii pe motive politice.

„A fost o experiență cumplită la închisoarea Pitești. Ce poate fi mai trist decât să faci închisoare în orașul tău, să fii înfometat, să nu te poți apropia de fereastră pentru că te vedeau santinelele?”, a mărturisit emoționat Sergiu Rizescu.

Sergiu Rizescu, fost deputat din partea PNŢCD timp de două mandate în perioada 1992-2000, a depănat și alte amintiri dureroase legate de tortura psihică la care era suspus de către Securitate.

„Îmi amintesc că noaptea era pe tavanul din celulă un bec foarte puternic de 500 de wați și trebuia să dorm, ca și colegii mei de celulă, cu fața în sus și cu mâinile în afară. Și au fost multe astfel de nopți chinuitoare în care nu putem să dorm din cauza luminii mari din celulă. Când am fost mutat la Cavnic am reușit să văd soarele și luna, să văd râul Cavnic, aveam senzația că eram liber... Niște oameni au suferit pentru că și-au iubit pe mama lor care se numește România”, își amintește Sergiu Rizescu.

Aproape 800 de tineri, torturați în cadrul Experimentului Pitești

Între 1949 şi 1951, la închisoarea Piteşti a avut loc Experimentul Piteşti, considerat a fi cel mai mare şi cel mai intensiv program de spălare a creierului prin tortură din blocul comunist. Iar dintre cei aproape 800 de tineri care au trecut prin ororile Experimentului Piteşti, astăzi mai sunt în viaţă doar câțiva.

În luna iulie a.c., Ministerul Culturii a emis ordinul de clasare ca monument istoric a ansamblului Penitenciarului Piteşti, fosta închisoare a deţinuţilor politici, loc unde comuniștii au încercat „reeducarea” celor închiși prin noi procedee de tortură psihică și fizică.

Scriitorul Aleksandr Soljeniţîn - laureat al Premiului Nobel pentru literatură – a declarat la un moment dat că experimentul de la Piteşti a fost „cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane“, iar istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze, a considerat Fenomenul Piteşti „una dintre cele mai cumplite experienţe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră“.

Penitenciarul Piteşti a fost ridicat în perioada 1937-1941 şi la acea vreme era cel mai modern spaţiu de detenţie din țara noastră. A funcţionat ca penitenciar timp de aproape patru decenii, până în 1977, când, în urma presiunilor făcute din Occident, închisoarea Piteşti a fost definitiv închisă, în sediul ei fiind mutat Trustul de Construcţii Industriale Piteşti.

La începutul anilor 1980, pe circa o treime din suprafaţa curţii penitenciarului au fost construite blocuri de locuinţe, însă o parte a zidului care înconjura Penitenciarul Piteşti mai există şi astăzi, pe latura de nord-vest a închisorii.