Două asistentele de la Spitalul de Geriatrie Ştefăneşti, suspecte de râie după ce ar fi luat parazitul de la un pacient

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă Adevărul

Doar scabia mai lipsea în Argeş. După lanţul cazurilor cu sindrom hemolitic uremic în rândul bebeluşilor din Argeş, valul de boli diareice la copiii din judeţ şi seria de toxiinfecţii alimentare în rândul elevilor de la Şcoala nr. 16 din Piteşti, în Argeş a mai apărut o plagă: scabia.

UPDATE: "Aşteptăm rezultatele analizelor în cazul celor două infirmiere"

 La Spitalul de Boli Cronice şi Geriatrie “Constantin Bălăceanu Stolnici” din Ştefăneşti  două asistente care au tratat un pensionar  au fost izolate, după ce au prezentat simptome specifice scabiei.


"Pacientul s-a prezentat în spital pentru o dermatită atopică, după care s-a ridicat suspiciunea că ar fi vorba scabie. În prezent sunt şi două angajate ale spitalului care prezintă simptomatologie. Îngrijitoarele sunt la domiciliu, sunt izolate şi sunt sub tratament. S-au luat toate măsurile necesare pentru a evita răspândirea acestei patologii.  Aşteptăm rezultatele analizelor în cazul celor două angajate.", a declarat, pentru Adevărul, directorul DSP Argeş, Sorina Honţaru.

Pacientul de la care ar fi fost contactată boala are 68 de ani, este din judeţul Olt şi a fost internat la Spitalul de Boli Cronice şi Geriatrie Ştefăneşti din judeţul Argeş, pe 15 februarie. Bărbatul avea diabet, amputaţii la picioare şi o formă rară de dermatită, dar şi alte probleme medicale.

Nimeni nu şi-a dat seama că omul ar putea avea râie.

„La antepiciorul drept prezenta o plagă suprainfectată, cu dureri severe la nivelul membrelor fantomă. Acesta a fost principalul diagnostic pentru care pacientul a fost îndrumat către compartimentul de Îngrijiri Paliative. Pacientul mai prezenta, de aproximativ o lună-două, leziuni de dermatită, leziuni generalizate pe tot corpul pentru care fusese evaluat la dermatologie. Se bănuia o etiologie paraneoplazică, se indicase tratament local cu creme specifice şi se indica internarea într-un spital de boli cronice", a declarat medicul primar Mariana Neamţu.

Personalul medical a suspicionat că ar fi  vorba de scabie abia când soţia bolnavului a venit să viziteze pacientul. Femeii i s-a făcut rău, iar la acordarea primului ajutor s-a constatat că avea scabie. Aşa au ajuns la ipoteza că şi pacientul avea tot râie. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”