Doi hoţi care, în septembrie, au furat un kilogram de bijuterii de aur dintr-un magazin din Piteşti au fost prinşi. Mai săvârşiseră un jaf la începutul anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Poliţia Română

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş au reţinut doi bărbaţi, autorii unui jaf  săvârşit în urmă cu două săptămâni şi jumătate, într-un magazin de bijuterii din Piteşti. Oamenii legii au descoperit că cei doi mai dăduseră o spargere, într-o sală de jocuri de noroc.


Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de furt calificat, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, şi au reţinut joi doi bărbaţi, de 42 de ani, din Piteşti, respectiv de 36 de ani, din Călineşti.

Au furat bijuterii în valoare de aproximativ 310.000 de lei

"Pentru documentarea activităţii infracţionale, în baza autorizării de către instanţa competentă, în ziua de 07 octombrie a.c., poliţiştii, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale Argeş şi al specialiştilor Serviciului Criminalistic Argeş, au efectuat două percheziţii domiciliare, în Piteşti şi Ştefăneşti, la locuinţele celor doi.

Din cercetări, s-a stabilit că, în noaptea de 19 spre 20 septembrie a.c., cei doi bărbaţi, de 42 de ani, din Piteşti, ar fi pătruns prin efracţie în incinta unui magazin de bijuterii din Piteşti, în împrejurarea în care sistemele antiefracţie nu funcţionau corespunzător, iar din interior ar fi sustras cantitatea de 1,1 kg de bijuterii din aur", precizează IPJ Argeş.

De asemenea, din cercetări a rezultat că, în noaptea de 17 spre 18 ianuarie a.c., cei doi ar fi pătruns prin efracţie într-o sală de jocuri de noroc, de unde ar fi sustras aproximativ 20.000 de lei.

După administrarea probatoriului, cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă.

În cursul acestei seri, cei doi au fost prezentaţi de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti în faţa instanţei, iar Judecătoria Piteşti a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile faţă de ambii.

Pe parcursul cercetărilor, au fost efectuate mai multe activităţi cu sprijinul poliţiştilor de investigaţii criminale din cadrul Secţiei 1 Poliţie Piteşti.

Activităţile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Bijuteriile au fost estimate la aproximativ 310.000 de lei. Prejudiciul total este de aproximativ 330.000 de lei.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Muncitor prins sub un mal de pământ. Pompierii şi paramedicii, în luptă contra-cronometru pentru salvarea lui | adevarul.ro

O piteşteancă fără permis s-a urcat beată, noaptea, la volanul unei maşini şi a izbit-o de o alta | adevarul.ro

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele