Conac ridicat de Brâncoveanu, ajuns o ruină din indolența autorităților. „Avem o istorie bogată și ne batem joc de ea”

0
Publicat:

Domnitor al Ţării Româneşti între 1688 şi 1714, Constantin Brâncoveanu a deţinut zeci de hectare de viţă-de-vie la Ştefăneşti, în județul Argeş, construind acolo şi un conac. Brâncoveanu petrecea săptămâni întregi la conacul de la Ștefănești la culesul viilor.

Ministerul Culturii nu a investit vreun leu, deși conacul e monument istoric FOTO Denis Grigorescu

Naționalizat în 1947, conacul a ajuns, în prezent, o ruină, în condițiile în care, în ultimele decenii, nicio autoritate, nici de la Ministerul Culturii, nici din județul Argeș, nu și-a dat interesul să facă vreun proiect de reabilitare a acestui monument istoric.

Conacul se află la doar trei kilometri de Pitești, într-o zonă idilică, cu sute de case și pădure în spate.

Ansamblul Conacului de vie brâncovenesc din satul Valea Mare - Ștefănești este alcătuit din ruinele conacului, poartă şi zid de incintă. Inițial, a fost inclus în lista monumentelor istorice din 1992 drept Pivnițe brâncovenești de la Valea Mare, apoi a fost declarat Casă brâncovenească cu curte și poartă. Începând din 2004, a fost declarat Ansamblu, fiind considerat de valoare națională, ceea ce face ca eventualele intervenții asupra monumentului să fie avizate direct doar de către Ministerul Culturii. Din clădirea principală s-au mai păstrat doar pivniţele şi zidurile parterului. Practic, din vechea clădire au mai rămas doar pereții din cărămidă.

„Adevărul” l-a întrebat pe Cristian Cocea, directorul Direcției pentru Cultură Argeș, de ce nu a fost realizat până acum vreun proiect de restaurare al conacului.

”În primul rând, nu există suficiente informații pentru o restaurare. Apoi, este vorba despre insuficienta fondurilor. În astfel de cazuri, când avem de-a face cu ruine, nu prea știm să le valorificăm. Ar trebui integrate intr-un obiectiv mai amplu, precum un parc. Aceeași problemă e la Sân Nicoară, la Curtea de Argeș. Nu se pune problema unei restaurări, ci a integrării ruinelor în ansamblul urban”, spune Cristian Cocea.

Potrivit Institutului Național al Patrimoniului, în perioada 1695-1698, condicile de venituri şi cheltuieli ale visteriei consemnează cheltuieli pentru casele domneşti de la viile de la Piteşti, care aveau pivniţe şi foişor. Conacul a rămas o vreme în proprietatea familiei Brâncoveanu, fiind administrat începând cu secolul al XIX-lea, de Aşezămintele Brâncoveneşti. „La începutul secolului al XX-lea, în conac locuiau călugări. A fost apoi deţinut de proprietari privaţi până în anul 1947, când a fost naţionalizat”, mai precizează reprezentanții Institutului Național al Patrimoniului.

„Așa e la noi, monumentele istorice sunt lăsate în paragină”

Raluca Mateescu locuiește în satul Valea Mare la mai puțin de 200 de metri de conacul ajuns ruină.

„Așa e la noi în România, monumentele istorice sunt lăsate în paragină... Am lucrat 10 ani în Italia, acolo se alocă bani pentru monumente, se respectă istoria. Uitați-vă la francezi, spanioli, italieni, greci, cum dau ei bani pentru o grămadă de monumente istorice și vin mulți turiști... La noi în România, avem o istorie atât de bogată și ne batem joc de ea”, a declarat Raluca Mateescu pentru ”Adevărul”.

Șeful Direcției pentru Cultură Argeș mai spune că se cunoaște faptul că Brâncoveanu avea suprafețe însemnate de viță-de-vie în zona Ștefănești și că venea la conac în timpul culesului.

„Se știe că Brâncoveanu avea suprafețe însemnate de viță-de-vie în zona Ștefănești-Argeș. Domnitorul avea vii până și la sud de Dunăre, în regiunea Târgoviște din Bulgaria... Constantin Brâncoveanu venea la conacul de la Ștefănești în perioada în care era culesul viilor, în drumul său de la curtea domnească din Târgovişte spre cea de la Bucureşti, pe drumul Potlogilor şi Mogoşoaiei”, precizează Cristian Cocea.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie