Cine a fost adevăratul administrator al averii impresionante a domnitorului Constantin Brâncoveanu
0Doamna Marica Brâncoveanu este unul dintre modelele consacrate de femeie puternică pe care România le poate promova oricând. Doamna Marica a jucat un rol determinant în viața și acțiunile domnitorului Constantin Brâncoveanu, soțul său.
A sprijinit preocupările culturale ale acestuia, privind tipărirea de cărți, înființarea de biblioteci, construirea de biserici și monumente, încurajarea educației și ajutorarea sărmanilor. A fost adevăratul administrator al întregii averi a Brâncovenilor, despre care se afirma pe atunci că era fabuloasă.
Ea știa rostul fiecărei moșii, al fiecărei case și al tuturor sumelor de bani depozitate în băncile din vestul Europei, la Viena, Veneția sau Amsterdam.
Maria (Marica) Brâncoveanu a fost nepoata lui Antonie Vodă din Popeşti, domn al Ţării Româneşti (1669-1672), la a cărui curte viitorul ei soţ, Constantin Brâncoveanu, deţinea demnitatea de paharnic. De-a lungul timpului, ea şi-a sprijinit soţul în ctitorirea de biserici, în tipărirea de cărţi pentru ortodocşii din Orientul Apropiat şi chiar în gestionarea moşiilor şi averilor. A ctitorit Biserica Bolniţei de la Mănăstirea Hurezi (1699), Biserica Sf. Nicolae „Dintr-o zi” din Bucureşti (1703), mănăstirile Surpatele (1706) şi Viforâta (1713).
Cine a fost Doamna Marica
Marica Brâncoveanu este, potrivit istoricului ploieştean Paul D. Popescu, „una dintre acele femei modeste şi la locul lor care nici cu gândul nu gândesc că ar putea ajunge la bogăţie, la mărire şi la putere. Dar, odată ajunse acolo, îşi încordează puterea şi voinţa şi reuşesc să facă faţă situaţiei, să depăşească greutăţile şi dramele cu demnitate, câştigând un mare prestigiu şi dreptul de a intra în istorie“.
Maria (Marica) Brâncoveanu a fost fiica lui Neagu postelnicul din Negoeşti şi nepoata lui Antonie Vodă din Popeşti, domn al Ţării Româneşti, în anii 1669-1672. Încă din timpul acestui domnitor viitorul soţ al Mariei, Constantin Brâncoveanu, deţinea la Curte demnitatea de paharnic, făcându-se cunoscut pentru nobleţea, destoinicia şi blândeţea sa.
Cei doi tineri, Maria şi Constantin, s-au căsătorit în anul 1674, iar în familia lor s-au născut unsprezece copii, şapte fete şi patru băieţi.
În anul 1714, Constantin Brâncoveanu şi Doamna Maria împlineau 40 de ani de căsnicie. În acelaşi an domnitorul urma să îşi sărbătorească împlinirea vârstei de 60 de ani. Numai că din pronie divină aceste sărbători s-au petrecut în Ceruri, căci în 15 august 1714, praznicul Adormirii Maicii Domnului, ziua de naştere a voievodului şi ziua în care doamna Maria îşi sărbătorea numele, aceasta a primit vestea uciderii soţului şi fiilor săi, martirizaţi într-o piaţă din Istanbul.
Osemintele lui Constantin Brâncoveanu şi ale fiilor săi au fost aduse în ţară abia în 1720, în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat (1719-1730), de către doamna Maria Brâncoveanu, şi au fost înmormântare alături de osemintele lui Ion Mavrocordat în biserica Sf. Gheorghe Nou, ctitorie brâncovenească.
După moartea voievodului, văduva, doamna Maria Brâncoveanu, şi ginerii săi, împreună cu Constantin, unicul său nepot de fiu rămas în viaţă, au fost surghiuniţi în Asia Mică. Doamna Maria împreună cu toată familia sa a reuşit să ajungă în ţară abia în 1717, eliberaţi din surghiunul de la Kutahia, unde erau ţinuţi după uciderea lui Constantin Brâncoveanu.
„Face demersuri pentru recuperarea moşiilor, viilor, palatelor şi a banilor pe care-i depusese la Viena. A reuşit sǎ aducǎ rǎmǎşițele soIului şi, probabil, pe ale fiilor sǎi, pe care le-a înmormântat, la Bucureşti, în ctitoria lor, Biserica Sf. Gheorghe cel Nou (iul. 1720), unde va fi înmormântatǎ şi ea”, se arată în Enciclopedia Târgoviștei.
Alături de soțul său, în toate demersurile culturale
A sprijinit toate demersurile culturale iniţiate de către soţul ei, tipărirea de cărţi în limbile română, greacă, slavă şi chiar arabă, turcă sau georgiană, crearea unui stil arhitectural caracteristic epocii, care va purta numele domnitorului ctitor, dezvoltarea artelor decorative, ctitorirea de biserici şi mănăstiri (Bucureşti, Târgovişte, Hurezi, Mogoşoaia, Potlogi, Govora, Mamul, Filipeştii de Pădure, Măgureni, Râmnicu Sărat ş. a.), restaurarea lăcaşurilor de cult mai vechi (Cozia, Arnota, Bistriţa, Strehaia, Sadova, Gura Motrului, Dintr-un Lemn, Curtea de Argeş, Dealu, Snagov) şi împodobirea lor cu obiectele liturgice necesare, potrivit enciclopediaromaniei.ro.
În Transilvania au zidit o biserică în Făgăraş, alta în Ocna Sibiului, precum şi Mănăstirea Sâmbăta de Sus, iar în Constantinopol biserica Sfântul Nicolae din cartierul Galata. Au acordat ajutoare permanente aşezămintelor bisericeşti din Balcani şi Orientul Apropiat căzute sub dominaţia otomană şi au întreţinut relaţii cu toate patriarhiile ortodoxe.
În data de 12 iulie 2020, Biserica Ortodoxă Română a comemorat trei secole de la aducerea moaștelor Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu de la Constantinopol la București.
Cu această ocazie, Patriarhul Daniel a scris despre rolul important al Doamnei Maria Brâncoveanu în acest demers: „…cu bărbăție sfântă a îndurat moartea evlaviosului ei soț și a iubiților ei fii, a răbdat temnița și exilul refuzând orice compromis cu ucigașii neamului ei, ca mai apoi, cu un curaj vrednic de toată lauda, cu mari cheltuieli, dar mai ales cu riscul pierderii propriei sale vieți, să aducă în țară scumpele oseminte ale Domnitorului Martir”.
Se încarcă comentariile...
