Urs văzut dând târcoale Spitalului de Pneumoftiziologie Bisericani din Neamț. Au fost emise două mesaje RO-ALERT

0
Publicat:

Un urs dă târcoale de câteva zile Spitalului de Pneumoftiziologie de la Bisericani, animalul fiind zărit în proximitatea unităţii sanitare de cadrele medicale care au sunat la 112.

Ursul a fost văzut lângă spital

În noaptea de luni spre marţi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis două mesaje RO-ALERT prin care erau semnalată prezenţa ursului, scrie Agerpres.

Oamenii erau avertizaţi să nu iasă din locuinţe sau clădiri, să nu încerce să fotografieze sau să hrănească ursul şi, pe cât posibil, să protejeze animalele din gospodărie.

Urşii şi-au făcut apariţia, anul acesta, în zeci de localităţi din judeţ.

ISU Neamţ a emis peste 120 mesaje RO ALERT prin care era semnalată prezenţa animalelor în zonele locuite.

Nici municipiul Piatra-Neamţ nu a scăpat de prezenţa urşilor, fiind emise, doar în ultimele luni, 10 mesaje RO-ALERT prin care cetăţenii erau avertizaţi de prezenţa animalelor în diverse zone periferice ale oraşului.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG