Dezastru în toiul nopţii. Trei TIR-uri s-au transformat în scrum într-un oraş din Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un aparat de încălzit a dus la producerea unui dezastru în toiul nopţii pe o stradă dintr-un oraş din Neamţ. Pagubele suferite sunt foarte mari, după ce trei TIR-uri s-au transformat în scrum.

Flăcările au provocat mari daune FOTO ISU Neamț

Alarma s-a dat la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“ în noaptea de 1/2 decembrie 2023, la ora 01.4, anunţându-se că pe strada Fabricii din Roman a luat foc un TIR. Au fost trimise două echipaje de pompieri, constatându-se că flăcările cuprinseseră şi un al doilea camion, în pericol fiind şi altul.

„Pompierii au acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului în urma căruia au ars: un autocamioan în proporţie de 80% (cabină şi semiremorcă), cabina celui de-al doilea şi rezervorul, anvelopele şi instalaţia electrică de la a cel de-al treilea autocamion“, a declarat căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Pagubele suferite de proprietarii autocamioanelor sunt foarte mari, flăcările afectând şi remorcile de la două autovehicule. Practic, maşinile avariate nu mai pot fi folosite. Potrivit ISU, nu au fost victime, iar cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic cauzat de un aparat de încălzire locală supraîncălzit.

Pompierii au mai avut o misiune, în jurul orei 10.00, la un magazin din comuna Alexandru cel Bun. Intervenţia a limitat proporţia pagubelor, dar s-au transformat în scrum 100 de metri pătraţi din acoperişul spaţiului comercial şi o magazie. Scurtcircuitul electric pare să fi fost cauza probabilă de producere a incendiului.

„Colegul nostru, plutonier adjutatnt Olariu Bogdan, ce se afla în trecere şi a observat flăcările, a evacuat un bărbat de 45 de ani din zona incendiată şi şi-a sprijinit colegii la intervenţie. Bogdan este pompier şi paramedic în cadrul Detaşamentului Piatra Neamţ din anul 2007“, a mai transmis căpitan Irina Popa.

Necazuri din cauza flăcărilor are şi un nemţean din comuna Girov, solicitarea către pompieri fiind făcută în jurul orei 10.20. Forţele de intervenţie au acţionat pentru lichidarea incendiului în urma căruia au ars două anexe gospodăreşti, magazie de lemne şi centrală termică, plus o bucată din acoperişul locuinţei. Cauza: coşul de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile.

Mai multe pentru tine:
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente