Traficantul de droguri în casa căruia a murit drogată o elevă de 16 ani, trimis în judecată. Cum a murit fata

0
Publicat:

Traficantul de droguri acuzat că i-a dat unei eleve de 16 ani un drog sintetic periculos, în urma căruia adolescenta a murit, a fost trimis în judecată, împreună cu alți doi minori.

Shara. Sursa: Facebook

Gabor Matteo Leondardo, un tânăr de 19 ani a cărui prietenă de 16 ani a murit, în iulie 2023, după ce a consumat un drog sintetic periculos, a fost trimis în judecată, pentru trafic de droguri.

În același dosar, înregistrat la Tribunalul Neamț, mai sunt inculpați alți doi minori, cu vârste de 17 ani, care ar fi furnizat drogul Cristal, ce ar fi cauzat moartea fetei.

Gabor Matteo Leonardo și complicii săi au fost arestați în vara anului 2023, pentru câteva luni, după tragedia petrecută în Piatra Neamț. Ei au fost acuzați de infracțiuni de trafic de droguri.

Tragedia din Piatra Neamț

Amintim că, pe 30 iulie 2023, Shara, o elevă din București, a ajuns în Piatra Neamț, pentru a participa în zilele următoare la o conferință pe teme de educație, la care erau invitați circa 170 de elevi cu rezultate școlare notabile.

După ce s-a cazat la internatul unui liceu din Neamț, Shara l-a apelat pe Matteo, cu care mai conversase pe Snapchat, fără a-l cunoaște personal. Cei doi s-au întâlnit, iar tânărul i-a propus să doarmă la el.

„Înainte de a ajunge la domiciliu, inculpatul l-ar fi contactat pe coinculpatul (...) solicitându-i să-i comercializeze 3 grame de Cristal, respectiv 3-CMC, drog de mare risc, iar după achiziţionarea drogurilor inculpatul s-a deplasat cu minora la domiciliul său, unde i-ar fi pus la dispoziţie şi ar fi consumat împreună o parte din droguri“, se precizează în decizia magistraţilor.

Stupefiantele ar fi fost prizate în jurul orei 00.30, fetei i s-a făcut rău, nu putea respira şi a suferit o hemoragie genitală foarte puternică.

Speriat, acesta şi-a anunţat mama, iar aceasta a sunat la Ambulanţă, o autosanitară sosind la ora 1.35. Fata era deja inconştientă, iar manevrele de resuscitare nu au putut-o salva, decesul fiind declarat la ora 2.40.

„Cauza directă a decesului minorei a fost insuficienţa cardio-respiratorie acută, iar cauza determinantă a fost intoxicaţia cu MCAT (metacatinonă /Metedrona) şi 3 - MMC, drog de mare risc“, arătau anchetatorii.

În încăperea unde au fost consumate stupefiantele, poliţiştii şi procurorii au descoperit şapte ţiple de aluminiu cu conţinut de substanţă pulverulentă şi şase folii cu posibile urme de drog, acestea fiind aruncate într-un coş. Tot aici a mai fost găsită o bancnotă de un leu, rulată, care a fost utilizată la prepararea şi prizarea substanţelor interzise.

„Fata cunoscută cu numele de <<Shara>> a murit misterios în dormitorul unui băiat ce-l cunoscuse pe Internet și care i-a furnizat droguri de mare risc, iar în cele din urmă fata a decedat din pricina unei hemoragii masive. Raportul final SJML arată că față NU intretinuse de fapt relații sexuale cu acest individ iar decesul a fost cauzat de o reacție puternică și generalizată produsă de drogurile de mare risc administrate. Stopul respirator a fost cauza finală tanatogeneratoare”, explica avocatul Adrian Cuculiș, citând un raport de expertiză al Serviciului Județean de Medicină Legală Neamț.Același raport arăta că fata nu întretinuse relații sexuale cu tânărul și era virgină.

Martorii audiaţi au susţinut că tânărul era consumator de droguri. Doi adolescenți de la care acesta luase drogurile, au fost reținuți în urma unor percheziții, în care au fost confiscate 400 de grame de cannabis.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026