Tânărul care i-a dat Sharei supradoza de droguri, liberat din închisoare. Matteo Leonardo va sta în arest la domiciliu
0Curtea de Apel Bacău a decis ca Matteo Gabor, tânărul din Neamţ în casa căruia a murit de la o supradoză Shara Ionăşchiţă, o fată de 16 ani, din Bucureşti, să fie liberat din închisoare.

Decizia magistraţilor a fost pronunţată pe 29 decembrie 2023, măsura arestului preventiv fiind înlocuită cu arestul la domiciliu. Cu câteva zile înainte, judecătorii de la Tribunalul Neamţ prelungiseră privarea de libertate cu o lună, dar soluţia a fost contestată. Ceilalţi doi arestaţi din acest caz au fost plasaţi tot în detenţie la domiciliu încă din luna noiembrie.
„Înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului Gabor Matteo Leonardo, cercetat (...) pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi deţinere, fără drept, de droguri de risc şi mare risc în vederea consumului propriu, cu măsura arestului la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu 29.12.2023 şi până la 27.01.2024 inclusiv“, conform Curţii de Apel.
Detalii despre cazul adolescentei de 16 ani, care a murit în noaptea de 30/31 iulie 2023, după întânirea cu prietenul de 19 ani din localitatea Dumbrava Roşie, sunt precizate în motivarea celor trei arestări operate în acest dosar, respectiv Matteo Gabor, de 19 ani, şi doi minori de 16, respectiv, 17 ani, de la care au fost cumpărate drogurile.
Victima urma să participe la o conferinţă naţională a elevilor, care a fost organizată la Piatra Neamţ. Pe 30 iulie 2023, eleva a ajuns în oraş, mergând la internatul Colegiului de Informatică, dar nu i-au plăcut condiţiile de cazare. L-a contactat pe Matteo, pe care nu îl ştia, dar purtase discuţii cu el, începând din 2020, pe Snapschat. Acesta a luat-o de la gară la ora 21.00, s-au plimbat prin oraş, după care i-a propus să doarmă la el, precizând că păriinţii erau acasă.
„Înainte de a ajunge la domiciliu, inculpatul (...) l-ar fi contactat pe coinculpatul (...) solicitându-i să-i comercializeze 3 grame de Cristal, respectiv 3-CMC, drog de mare risc, iar după achiziţionarea drogurilor inculpatul s-a deplasat cu minora la domiciliul său, unde i-ar fi pus la dispoziţie şi ar fi consumat împreună o parte din droguri“, se precizează în decizia magistraţilor de la Tribunal.
Descoperiri la percheziţii
Stupefiantele ar fi fost prizate în jurul orei 00.30, fetei i s-a făcut rău, nu putea respira şi a suferit o hemoragie genitală foarte puternică, în urma unui contact sexual. Speriat, acesta şi-a anunţat mama, iar aceasta a sunat la Ambulanţă, o autosanitară sosind la ora 1.35. Fata era deja inconştientă, iar manevrele de resuscitare nu au dat roade, decesul fiind declarat la ora 2.40.
„Cauza directă a decesului minorei (conform Certificatului de constatare a decesului numărul (...) eliberat de Serviciul Judeţean de Medicină lagală Neamţ, a fost insuficienţa cardio-respiratorie acută, iar cauza determinantă a fost intoxicaţia cu MCAT (metacatinonă /Metedrona) şi 3 - MMC, drog de mare risc“, se mai arată în motivarea arestărilor.
În încăperea unde au fost consumate stupefiantele, poliţiştii şi procurorii au descoperit şapte ţiple de aluminiu cu conţinut de substanţă pulverulentă şi şase folii cu posibile urme de drog, acestea fiind aruncate într-un coş. Tot aici a mai fost găsită o bancnotă de 1 leu, rulată, care a fost utilizată la prepararea şi prizarea substanţelor interzise. Martorii audiaţi au susţinut că pietreanul era consumator de droguri.
A fost pus la cale şi un flagrant, pentru depistarea celor care au comercializat stupefiantele, tânărul de 19 ani contactându-l, sub supravegherea anchetatorilor, pe unul dintre ei. Când a fost prins, acesta avea la el nouă folii de aluminiu cu cristale şi una cu canabis. La percheziţii s-au mai descoperit 400 de grame canabis, cântare electronice, 19 bancnote şi un card bancar cu urme de CMC.