Situaţie incredibilă la Consiliul Județean Neamț. După baronul Arsene, și vicele Chitic își aşteaptă sentinţa definitivă

0
Publicat:

O situaţie incredibilă se petrece la instituţia „baronului“ Ionel Arsene, Consiliul Județean Neamţ. Şi un vicepreşedinte, Dragoş Chitic, aşteaptă sentinţa definitivă, ea urmând să fie pronunţată la Înalta Curte de Casație și Justiție a României.

Dragos Chitic, fost primar la Piatra Neamț FOTO Facebook

Condamnarea a 10 martie 2023 a lui Ionel Arsene (încă şef al Consiliului Județean Neamț) la 6 ani şi 8 luni de puşcărie şi fuga acestuia din ţară în Italia, reprezintă încă subiect de comentarii. Iar la instituţia menţionată, într-o postură ingrată se află acum vicepreședintele Dragoș Chitic, care aşteaptă verdictul.

În primă instanţă, Dragoş Chitic, fost primar al municipiului Piatra Neamţ, a fost condamnat, pe 11 iunie 2019, la Curtea de Apel Bacău, la 3 ani de închisoare cu suspendare, într-un dosar în care a fost judecat pentru abuz în serviciu. Acuzaţia a fost formulată după un schimb de terenuri între municipalitate şi un afacerist.

După sentinţa de la Bacău, primarul a pierdut susţinerea PNL pentru o nouă candidatură la poziţia de şef al administraţiei, dar a trecut la Mişcarea Populară, însă a pierdut alegerile locale din 2020. Şi a ajuns vicepreşedinte la Consiliul Judeţean, pentru că cei trei consilieri PMP au decis să sprijine pesediștii baronului Arsene, pentru formarea majorităţii în legislativ.

Revenind la procesul pentru abuz în serviciu, în acest caz au mai fost judecate alte cinci persoane, care au sentinţe tot cu suspendare: Vasile Vişan - fost secretar al primăriei, Marin Bordei - fost şef Serviciu Patrimoniu, Vasile Zăpor - evaluator, Alexandru Casapu - notar şi afaceristul Mihai Apopii - preşedintele Camerei de Comerţ Neamţ.

Sentinţa a fost contestată, astfel că dosarul este acum la Înalta Curte. Faptele pentru care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată pe cei şase au avut loc în urmă cu 13 ani, în perioada în care Dragoş Chitic era viceprimar la Piatra Neamţ, în acea vreme oraşul fiind condus de Gheorghe Ştefan, zis Pinalti.

„Între 20 - 28 ianuarie 2010, inculpaţii Chitic Dragoş Victor şi Vişan Vasile, beneficiind de ajutorul inculpatului Bordei Marin, au semnat şi avizat documente care au stat la baza emiterii, de către CL Piatra Neamţ, a unei hotărâri prin care a fost inventariată, la o valoare mult diminuată, o suprafaţă de 21.055 mp teren de pe raza municipiului“, transmitea DNA.

Ulterior, a fost încheiat un contract prin care CL Piatra Neamţ a cedat lui Mihai Apopii terenul evaluat la suma de 576.278 de lei în schimbul altuia, de 11.156 mp, care valora 973.629 de lei. Municipalitatea s-a constituit parte civilă în dosar, judecătorii obligându-i pe acuzaţi să plătească în solidar suma de 1.089.170 de lei.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”