Mulţi nepromovaţi la simularea Evaluării Naţionale. Câte note de zece au fost în Neamţ

0
Publicat:

Au fost destul de mulţi nepromovaţi la simularea Evaluării Naţionale din judeţul Neamţ. Totuşi, câteva zeci de elevi au avut note de zece, dar n-a fost nicio medie maximă la acest examen.

Circa un sfert dintre candidați nu au obținut media cinci FOTO Arhiva Adevărul

În perioada 20-23 martie 2023, la nivel de ţară a fost organizată o simulare pentru aflarea nivelului de cunoştinţe acumulat până la acest moment elevii claselor a VIII-a, care peste câteva luni vor susţine examenul de admitere în licee, unul esenţial pentru viitorul lor în ale educaţiei.

În judeţul Neamţ, trebuiau să participe 4.415 elevi, care studiază în 114 unităţi şcolare, dar unii au lipsit. Conform datelor publicate de Inspectoratul Şcolar, o treime dintre ei nu auobţinut note de trecere. La proba de Limba şi literatura română au participat 4.274 de candidaţi, înregistrându-se 141 de absenţi.

„3.176 de elevi - 74,33% au avut note mai mari sau egale cu 5, patru obţinând nota 10. Pe tranşe,  între 1 - 4,99 s-au obţinut 1.097 note (25,67%). Între 5 - 5,99 au fost 656 note; între 6  -6,99 au fost 637; între 7 - 7,99 au fost 744 note; între 8 - 8,99% - 713 note iar între 9 şi 9,99 - 433“, se arată într-un comunicat al ISJ Neamţ.

La proba de la Matematică au participat 4.264 de elevi, absentând 151. Dintre ei, 2.367 de candidaţi (55,51%) au obţinut note mai mari sau egale cu 5, iar 21 au luat note de zece. Pe tranşe, notele se prezintă astfel: între 1 şi 4,99 au fost 1.897 (44,49%), iar între 5 şi 5,99 - 782 note, ceea ce reprezintă 18,34%.

Note între 6 şi 6,99 au primit 534 de elevi, între 7 şi 7,99 au fost  401, între 8 şi 8,99 - 367, iar între 9 şi 9,99 au fost 262. Statistica mai arată că 2.735 de candidaţi (64,14%), au obţinut la simularea Evaluării Naționale medii mai mari sau egale cu 5 şi nu s-a înregistrat nici o medie de 10.

În ceea ce priveşte distribuţia mediilor pe tranşe, aceasta se prezintă astfel: între 1 şi 4,99 s-au înregistrat 1.519 (35,71%), iar între 5 şi 5,99 - 750 de medii (17,63%). Între 6 şi 6,99 au fost 678 medii (15,94%); între 7 şi 7,99 - 555 medii (13,05%); între 8 şi 8,99 - 500 medii (11,75%) şi între 9 şi 9,99 - 252 medii (5,92%).

„Rezultatele de la această simulare sunt asemănătoare cu cele obţinute şi la precedentele. Mai este timp pentru remederea carenţelor din cunoştinţele unora dintre elevi, în special la cei care au pretenţii să intre la un liceu bun. Cei care au luat note mari acum, vor avea medii la fel de mari şi la examenul din vară“, a declarat un profesor di Piatra Neamţ.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG