Doar două medii de 10 în judeţul unde au fost peste 260 de note maxime la Bacalaureat 2023

0
Publicat:

Judeţul din Moldova unde au fost peste 260 de note maxime la BAC este Neamţul, după cum arată statistica întocmită de Ministerul Educaţiei. Însă, medii de zece au fost doar două.

Pentru unii liceeni, probele n-au fost dificile FOTO Arhiva Adevărul

În ţinutul străjuit de masivul Ceahlău, dintre cei 3.177 de elevi înscrişi la Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2023, au fost prezenţi la toate probele 3.086 candidaţi. Au fost 267 de note maxime la probe, dar numai doi liceeni au obţinut media 10, de la Colegiul Naţional „Petru Rareş“ Piatra Neamţ şi Colegiul Naţional „Roman Vodă“ din Roman.

„La Neamţ, rata cumulată de promovabilitate, înainte de contestaţii, este de 70,4%. Pentru candidaţii din promoţia curentă, procentul de promovabilitate este de 80%. Pe discipline de examen, şapte candidaţi au obţinut 10 la proba de Limba şi literatura română, alţi 149 au luat 10 la proba obligatorie a profilului, în timp ce 111 au avut tot 10, la proba la alegere a profilului şi specializării“.

Aceasta este declaraţia Florentinei Luca Moisă, inspector general şcolar în Neamţ. Dintre candidaţii care au participat la prima etapă a „Examenului maturităţii“ de anul acesta, 461 au reuşit să obţină medii între 9 şi 9,99, iar 2.348 media 6, cea minimă de promovare a Bacalaureatului. La nivel de ţară, 91.246 de liceeni au fost declaraţi „admişi“.

Şi la Evaluarea Naţională, cea pentru admiterea în liceu, elevii din Neamţ au avut rezultate onorabile. Unsprezece candidaţi au reuşit să obţină media generală zece. La Limba română, 32 au obţinut nota maximă, iar la Matematică, 74 au avut note de zece. Rata de participare la examen a fost de 98,59%, iar procentul celor cu medii mai mari sau egale cu cinci a fost de 71,27%.

În topul unităţilor cu medii maxime se află Colegiul „Petru Rareş“ din Patra Neamţ, cu patru, după care urmează colegiile pietrene „Calistrat Hogaş“ şi Informatică, Colegiul „Roman Vodă“ din Roman, Colegiul „Ion Creangă“ Târgu Neamţ, apoi Şcoala Nr.3 Piatra Neamţ şi două din mediul rural, Grumăzeşti şi Barticeşti.

Alţi 16 elevi au avut medii cuprinse între 9.90 şi 10. Dincolo de cei peste o sută cu note maxime, la polul opus se află 84 de candidaţi, care au medii sub cinci. Cele mai mici sunt unsprezece de 1.92, două de 1.55 şi una de 1.30. După depunerea contestaţiilor şi  corectarea acestora, rezultatele finale vor fi anunţate pe 4 iulie 2023.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”