Beat și fără permis, un tânăr a fugit de polițiști și a trecut cu mașina prin albia unui râu. A fost reținut de IPJ Neamț

0
Publicat:

Un tânăr de 29 de ani a fost reținut duminică, 7 decembrie, după ce a condus un autoturism fără permis și sub influența alcoolului, a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor și a trecut cu mașina prin albia râului Cracău. Ulterior, el a abandonat vehiculul și a fugit în pădure.

Tânărul a fost reținut și este cercetat penal. FOTO: colaj Știri din Neamț

Incidentul a avut loc pe 6 decembrie, în jurul orei 22:40, când polițiștii Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare au fost sesizați despre un autoturism care se deplasa haotic, punând în pericol trecătorii, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț, conform Agerpres.

La sosirea echipajelor pe strada Calea Romanului din localitatea Girov, șoferul nu s-a oprit și și-a continuat deplasarea spre satul Boțești. Într-o zonă a balastierei, conducătorul auto a intrat cu mașina în albia râului, iar apoi a fugit, abandonând autoturismul.

După ce a fost căutat de autorități, tânărul a fost depistat într-o zonă împădurită din Boțești. Testarea cu aparatul etilotest a indicat 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar verificările au arătat că acesta nu deține permis de conducere.

Tânărul a fost reținut și este cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis și sub influența alcoolului.

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG