Amănuntul care l-a scăpat de nouă ani de puşcărie pe un şofer fără permis, care a ucis trei femei

0
Publicat:

Un şofer iresponsabil, care a comis un grav accident rutier în apropiere de oraşul Târgu Neamţ a fost aspru condamnat în primă instanţă, dar magistraţii de la instanţa superioară au decis altceva.

Trei femei au decedat în accidentul de la Oglinzi FOTO Stiri Neamt.ro

Pe 8 iulie 2021, în localitatea Oglinzi din Neamț, o coliziune în care au fost implicate două autovehicule, s-a soldat cu decesul a trei femei şi rănirea gravă a altor două persoane, care se aflau într-un taxi. Autorul, Gabriel Afloarei, un şofer de 23 de ani la acea dată, nu avea permis şi a fugit de la locul tragediei, motivând apoi că era în stare de şoc.

A urmat procesul, Judecătoria Târgu Neamţ pronunţând 9 ani de detenţie. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bacău, iar la începutul lunii aprilie 2024, cazul a luat o altă turnură. Hotărârea instanţei nemţene a fost desfiinţată, astfel că inculpatul nu va executa pedeapsa stabilită iniţial, urmând să se pronunţe alta, cazul fiind trimis pentru rejudecare.

Acuzatul a primit pentru ucidere din culpă 8 ani de închisoare, 2 ani pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi 1 an pentru fugă de la locul accidentului. Conform prevederilor Codului Penal, judecătorii au aplicat pedeapsa cea mai grea, 8 ani,  pe care au sporit-o cu o treime din cuantumul sumei celorlalte două, respectiv încă un an.

După contestarea sentinţei, Curtea de Apel Bacău a constat o „nelegalitate privind condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an de închisoare (sub limita legală - n.red.) pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie“, deoarece articolul 338 din Codul penal stipulează că pedeapsa este de la 2 ani la 7 ani.

Atitudine nesinceră și un permis auto fals

La audieri, autorul a declarat că, după tamponare, a încercat să-l ajute pe şoferul taxiului, dar pentru că la faţa locului a venit multă lume s-a speriat, a fugit pe un câmp şi a adormit, întrucât era în stare de şoc, fiind lovit la cap şi la mâini. Când s-a trezit a sunat un unchi, iar după ce a primit un mesaj de la un poliţist a spus unde se află, fiind reţinut.

În timpul anchetei s-a mai descoperit faptul că tânărul, la data când a comis tragicul accident, era cercetat într-un dosar penal după ce fusese depistat în trafic, pe 20 februarie 2021, conducând un autovehicul, deşi nu avea drept. A prezentat organelor de poliţie un permis de conducere eliberat de autorităţile din Republica Moldova, dar verificările au stabilit că era fals.

Din cercetările efectuate a rezultat că, pe 8 iulie 2021, în jurul orei 10.50, Gabriel Afloarei era la volanul unei autoutilitare Mercedes Benz Sprinter. La Oglinzi, deoarece nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de un vehicul din faţă, pentru a evita tamponarea cu acesta, a efectuat un viraj stânga, a pătruns pe contrasens, întrând în coliziune frontală cu taxiul.

Judecătorii au constatat că inculpatul nu a avut o atitudine sinceră, „a încercat să minimalizeze gravitatea faptei declarând că avea intenţia de a merge la o farmacie să cumpere medicamente, însă martora (...) infirmă apărarea arătând: «A plecat de la domiciliul meu conducând autoutilitara, spunând că va avea treabă în ziua respectivă pentru a-i schimba diferite piese»“, se arată în motivarea instanţei.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie