Primarul UDMR prins în flagrant când primea mită, reacție publică după izbucnirea scandalului: „Voi prezenta adevărul meu în instanță”
0Primarul UDMR al comunei Buduslău din județul Bihor, Kócza István, prins în flagrant de procurorii Parchetului European (EPPO) în timp ce primea mită 150.000 de lei, a reacționat public după izbucnirea scandalului care îl vizează. Edilul susține că în presă au apărut „informații trunchiate și jumătăți de adevăr”, însă recunoaște că nu este mândru de situația în care se află și anunță că își va susține punctul de vedere în instanță.
Kócza István a declarat că își asumă responsabilitatea pentru acțiunile sale și că va demisiona din toate funcțiile deținute în cadrul UDMR.
„Ieri, au fost inițiate proceduri de urmărire penală împotriva mea. Informații trunchiate și jumătăți de adevăr au fost publicate în presă cu privire la caz. Nu sunt mândru că am fost implicat într-un astfel de caz. Evident, îmi asum responsabilitatea pentru acțiunile mele. Celor care m-au onorat cu încrederea și care au fost dezamăgiți de mine acum, le cer scuze”, a scris edilul într-un mesaj publicat pe Facebook miercuri seară.
Acesta a mai precizat că a decis să renunțe la funcțiile din partid pentru a nu afecta imaginea comunității pe care o reprezintă.
„Aș dori să informez organizația din care fac parte că îmi voi da demisia din toate atribuțiile din organizație. Fac acest lucru pentru a mă asigura că nicio umbră nu este aruncată asupra comunității. Mulțumesc pentru toate oportunitățile care mi-au permis să-mi servesc satul și comuna. Voi prezenta realitatea și adevărul meu în instanță”, a mai spus primarul din Buduslău.
Reacția vine după ce liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat că i-a cerut lui Kócza István să demisioneze din toate funcțiile deținute în UDMR, iar organizației județene Bihor să îi suspende calitatea de membru pe durata anchetei.
„Pentru Uniunea Democrată Maghiară din România este inacceptabil ca orice ales să abuzeze de încrederea publică sau să fie implicat într-un caz de corupție”, a transmis liderul UDMR.
Potrivit procurorilor europeni, primarul a fost prins în flagrant marți, 19 mai, în timp ce primea 150.000 de lei, sumă care reprezenta ultima tranșă dintr-o mită totală de aproximativ 200.000 de lei. Ancheta este coordonată de biroul EPPO din Timișoara și vizează un contract finanțat din fonduri europene pentru modernizarea infrastructurii rutiere agricole.
Conform anchetatorilor, încă din octombrie 2025, edilul ar fi solicitat unui reprezentant al unei firme o mită echivalentă cu 5% din valoarea contractului, estimat la aproximativ 770.000 de euro. În schimbul banilor, acesta ar fi promis derularea fără probleme a proiectului și accelerarea plăților pentru lucrările finanțate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.
Contactat de publicația Bihoreanul pentru un punct de vedere, Kócza István a negat acuzațiile, susținând că „nu este adevărat”. Ulterior, primarul a închis telefonul.