„Veronica”, primul spital social din România destinat sărmanilor. „Am ales numele unei mame care nu s-a putut trata la timp”

0
Publicat:

Părintele Dan Damaschin, cunoscut că ajută mii de copii şi mame în suferinţă, a construit, din donaţii, un spital cu zeci de specializări, cu aparatură performantă şi chiar farmacie. Medicii de aici vor fi plătiţi din donaţii sau vor face voluntariat, iar oamenii în nevoie se vor putea trata gratis.

Părintele Dan Damaschin FOTO Alina Batcu

Clinica „Veronica”, primul spital social din România destinat oamenilor nevoiași, va fi gata luna aceasta - februarie 2024. Părintele Dan Damaschin, inițiatorul acestui proiect, a anunțat că în 15 februarie va avea loc recepția lucrărilor, iar până la finalul lunii februarie 2024, unitatea medicală unică în România își va deschide ușile pentru persoanele din medii defavorizate sau aflate în nevoie.

La jumătatea lunii februarie va avea loc recepția lucrării, iar spre sfârșitul lunii ne propunem să deschidem cu multă bucurie ușile Clinicii Veronica și să susținem măreția vieții prin fapte concrete”, a spus părintele Dan Damaschin.

Mai mult decât un nume 

„Veronica” va fi numele pe care îl va purta locul în care părintele Dan Damaschin îşi propune să trateze şi să ajute cât mai multe persoane care, din diferite motive, nu-şi pot permite servicii medicale. Povestea din spatele proiectului care capătă tot mai mult contur este una tristă. Veronica, mamă a cinci copii, care a pierdut lupta cu boala de care suferea, l-a convins pe preotul din Iaşi că trebuie să sprijine, mai ales din punct de vedere medical, cât mai multe persoane.

Era un cancer operabil şi tratabil, era posibil ca acea mamă să se facă bine. Cu toate acestea, ea s-a preocupat cel mai mult să fie mamă şi să fie alături de copiii ei şi nu a putut trata la timp acea boală care, într-un final, a răpus-o. Astfel, am ales pentru centrul medical numele acestei mame, Veronica, prea ocupată să fie mamă", a povestit preotul Dan Damaschin.

Servicii medicale de înaltă calitate, pentru oameni sărmani

Prin acest proiect, părintele Dan Damaschin, împreună cu voluntarii care îl susţin, îşi propune să ofere servicii medicale de calitate tuturor persoanelor care fac parte din categorii vulnerabile. În momentul de faţă, aproximativ 2.900 de mame şi 10.000 de copii beneficiază de ajutorul preotului misionar.

Este vorba despre un centru medico-social unde oamenii sărmani, cu prioritate femeile însărcinate, mamele singure şi copiii vor avea acces la servicii medicale de înaltă calitate. Aceste persoane vor avea acces la tratament demn şi plin de bunătate, aşa cum fiecare merită când este în suferinţă. Vrem să venim în ajutorul persoanelor care nu au asigurări de sănătate, care nu-şi permit tratament şi investigaţii de specialitate. O mamă cu un copil, neasigurată medical, trebuie să fie tratată bine, iar acest lucru nu se întâmplă. Astfel, se ajunge la cronicizarea multor suferinţe, cum a fost şi în cazul Veronicăi", a mai adăugat preotul din Iaşi.

Clinica Veronica FOTO Alina Batcu

Secția de imagistică, perla unității spitalicești

Spitalul are cinci niveluri şi va cuprinde toate specializările medicale, inclusiv aparatură de ultimă generaţie şi spitalizare de zi. Perla unităţii spitaliceşti este secţia de imagistică, spune preotul misionar din Iași.

Aici avem cele mai valoroase aparate din clinică. Pachetul CT- RMN trece de 1 milion şi 400 de mii de euro. Dacă adăugăm şi ecografe 200 de mii de euro”, spune părintele Damaschin.

Doar clădirea a costat 800 de mii de euro, fiind donaţia unei singure persoane. Pentru reabilitarea ei, pentru a fi transformată din hotel în spital, au mai fost necesare încă 1,5 milioane de euro. Toţi banii au venit din donaţii.

S-a lucrat în mod intens, a fost o reparaţie capitală, s-a schimbat acoperişul, toată clădirea a fost recompartimentată. S-au băgat milioane de kilometri de cablu, instalaţii de cea mai bună calitate. În momentul de faţă suntem la ultimele reglaje”, explică părintele Dan Damaschin.

Spitalul va mai fi dotat cu o cameră de recoltare analize, o capelă și o farmacie. Mai mult, pacientul va pleca acasă cu un diagnostic, tratament luat din farmacie și o masă caldă, toate primite gratis.

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”