Tot mai multe persoane ajung la spital în Iaşi după ce se bat la beţie. Un tânăr de 19 ani a fost mutilat de fratele său

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Ziarul de Argeş

Medicii de la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi se plâng că în ultimele zile foarte multe persoane au ajuns la unitatea medicală în urma unor agresiuni pe fondul consumului de alcool.

În decursul unei zile, mai multe persoane au nevoie de îngrijire medicală ca urmare a unor implicării în situaţii violente, starea celor mai mulţi dintre ei fiind destul de gravă.

Acesta este şi cazul unui băiat în vârstă de 19 ani care a fost înjunghiat de fratele său în zona feţei şi gâtului. Cei doi ar fi început să se certe, iar la un moment dat unul dintre ei şi-a pierdut controlul şi l-a tăiat pe celălalt cu un cuţit în partea stângă a feţei, atingându-i limba şi laringele. Tânărul a fost operat de urgenţă şi este încă internat în spital.

„Pacientul în vârstă de 19 ani a ajuns în UPU după ce a fost înjunghiat în regiunea pometelui stâng, fiindu-i atinse limba şi laringele. Acesta a intrat imediat în sala de operaţie cu medicii de la ORL şi Chirurgie Buco-Maxilo-Facială”, a precizat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.  

Un alt caz este cel al unui tânăr în vârstă de 26 de ani, care a venit la UPU în stare de ebrietate şi cu o parte din mandibulă tăiată. Acesta avea şi o lovitură la nivelul capului.

„Pacientul în vârstă de 26 de ani a fost adus la spital în urma unei agresiuni fizice, având o plagă tăiată pe o treime din mandibulă şi un traumatim cranio-cerebral fără pierdere a cunoştinţei”, a declarat medicul-şef UPU-SMURD. Acesta a fost dirijat către Spitalul de Neurochirurgie pentru a primi tratament de specialitate.

Citiţi şi:

Mesajul de adio al unei studente care s-a legat la ochi şi a sărit de la etajul III. „Să mă plângă şi alţii cât am plâns eu”

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete