Tărăboi în Poliţie după ce un agent a mers beat la muncă. Proba infailibilă că acesta a băut alcool înainte de serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia Locală Iaşi

Un poliţist local din Iaşi riscă să fie dat afară după ce ar fi mers la serviciu sub influenţa băuturilor alcoolice. Funcţionarul a fost testat la muncă, de superiori, cu ajutorul Poliţiei Rutiere.

Evenimentul ruşinos pentru Poliţia Locală din Iaşi a fost făcut public chiar de superiorii săi, printr-un comunicat de presă.

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, aflată în subordinea Primăriei Iaşi, incidentul a avut loc pe 8 septembrie, de sărbătorea naşterii Sf. Maria. 

În acea zi, poliţistul A.Z. era planificat de serviciu pentru schimbul 1, adică în intervalul 6.00 – 14.00. Deşi ar fi trebuit să vină la serviciu pentru a participa la şedinţa de instruire organizată de şeful de serviciu, poliţistul local a plecat direct la serviciu.

„Existând suspiciunea că  poliţistul local ar fi sub influenţa băuturilor alcoolice, conducerea Poliţiei Locale Iaşi a solicitat un echipaj din cadrul Biroului Rutier pentru testarea cu alcooltestul. În urma controlului a rezultat o concentraţie de 0.63 mg alcool pur în aerul respirat. Mentionam faptul că politistul local a fost cercetat de două ori în cadrul comisiei de disciplină din cadrul instituţiei, iar în ultimă cauză, membrii comisiei au propus destituirea din funcţia publică”, au anunţat reprezentanţii Poliţiei Locale din Iaşi. 

Mai multe pentru tine:
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”