Percheziții la două unități medicale din Iași

0
Publicat:

Mai multe percheziții la persoane fizice şi la instituţii publice, de pe raza judeţului Iaşi, au fost desfășurate, joi, într-o cauză privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie în sistemul sanitar.

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani Foto: DSP Iași

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au pus în executare 21 de mandate de percheziţie domiciliară, fiind audiate în cauză nouă persoane. În cele din urmă, au fost reţinute două persoane sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă şi complicitate la uz de fals, respectiv cumpărare de influenţă și înşelăciune.

Percheziții au avut loc și la Centrul de Sănătate Mintală Ghelerter, unitate din cadrul Institului Socola, cu sediul în zona centrală a Iașului, și la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani. Au fost vizate de anchetatori internările fictive si decontarea unor servicii.

Cerea sume cuprinse între 400-700 lei

Conform procurorilor, M.C.C., una dintre persoanele reținute în cauză, a cerut de la mai multe persoane diverse sume, cuprinse între 400 și 700 de lei, care reprezentau „preţul influenței reale a acestuia asupra cadrelor medicale din Spitalul Municipal Paşcani, Centrul de Sănătate Mentală Dr. Ghelerter Iaşi din cadrul Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi”.

Banii erau oferiți „în schimbul promisiunii de a determina cadre medicale să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu constând în emiterea, în fals, a unei documentații cu mențiuni nereale privind diagnostice medicale şi spitalizare în Spitalul Municipal Paşcani, Centrul de Sănătate Mentală Dr. Ghelerter Iaşi, acordarea fictivă de îngrijiri și tratamente medicale pe durata internării, eliberarea unor bilete de externare în fals, acordarea şi ulterior prelungirea unor foi de concedii medicale în fals în vederea strângerii documentaţiei medicale necesare pentru obţinerea unui certificat de încadrare în grad de handicap”, potrivit unui comunicat emis de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

În schimb, D.D., cealaltă persoană reținută în cauză, este acuzată că „a folosit documentaţia medicală (bilet de externare, scrisoare medicală, foi de concediu medical) întocmită şi eliberată în fals de cadre medicale din Spitalul Municipal Paşcani, Centrul de Sănătate Mentală Dr. Ghelerter Iaşi- Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi, cunoscând că actele medicale cuprind menţiuni nereale privind diagnosticul medical, spitalizarea efectivă, tratamentul acordat pe durata internării fictive, tratamentul prescris la externare, prin depunerea la unitatea angajatoare -Primăria com. Tătăruşi, jud. Iaşi.”, mai susțin procurorii.

În acest fel, suspectul ar fi cauzat un prejudiciu Primăriei Tătăruşi, în cadrul căreia își desfășura activitatea, care „a achitat în temeiul documentelor medicale false, contravaloarea unor servicii de asistenţă de sănătate nereale”.

Percheziții la două secţii şi trei cabinete medicale din cadrul spitalului din Pașcani

La Spitalul de Urgenţă Municipal din Paşcani, percheziţiile au fost făcute în două secţii şi trei cabinele medicale și au vizat internările fictive si decontarea unor servicii.

„În cursul zilei de 31 octombrie 2024, în cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă Paşcani, s-au desfăşurat percheziţii la nivelul a două secţii şi trei cabinete medicale ambulatorii, în baza unor mandate de percheziţie emisie de Tribunalul Iaşi. Au fost ridicate, doar documente medicale: registre de consultaţii, registre de programări, fişe medicale, scrisori medicale, bilete de trimitere, certificate medicale. Cu ocazia efecturării acestor percheziţii, au fost identificate sau ridicate obiecte, bunuri sau valori de interes în prezenta cauză”, a transmis conducerea Spitalului Municipal Pascani, potrivit Telem.ro.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere