Locuitorii unei comune preferă să vină dealul peste ei decât să iasă la muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În comuna Româneşti, judeţul Iaşi, o firmă care are de împădurit 70 de hectare nu găseşte forţă de muncă. Reprezentanţii primăriei au ajuns să caute muncitori în localităţile învecinate.

Edilul localităţii Româneşti, Ioan Stegariu, a transmis pe pagina de socializare a comunei pe care o reprezintă că se confruntă cu o problemă legată de forţa de muncă.
într-un proiect care vizează împădurirea a 70 de hectare câştigat de primărie şi încredinţat unei firme private, SC Miluca SRL, lucrările sunt îngreunate de lipsa forţei de muncă.

„Constructorul se plânge de lipsa forţei de muncă locale, altfel spus nu găseşte oameni care să sape gropile şi să planteze copacii, cei câţiva muncitori fiind din satul vecin, Potângeni. Ne dorim să profităm de fereastra de timp favorabil în vreme de toamnă pentru a planta cât mai mult din cele 70 de ha. Aşteptăm muncitori sezonieri, harnici şi dornici să-şi câştige pâinea zilnică cinstit, cu demnitate. Program de lucru 8 ore. Se asigură masa zilnică“, a transmis edilul. Cu toate acestea, în localitate cu greu s-au adunat la începutul săptămânii zece oameni la muncă, deşi era nevoie de patru ori mai mulţi muncitori.

Proiectul derulat în comuna Româneşti vizează „îmbunătăţirea calităţii mediului prin lucrări de împădurire a terenurilor agricole degradate în comuna Româneşti, judeţul Iaşi”, finanţat de către Administraţia Fondului de Mediu, prin contract de finanţare nerambursabilă. Valoarea lucrărilor depăşeşte 1,1 milioane de lei.

„Acum este o perioadă optimă de împădurire, iar dacă am avea măcar 40 de oameni, atunci lucrările s-ar termina în 69 de zile, cât prevede contractul. Firmei câştigătoare i-ar fi mai convenabil să aibă forţă de muncă din comuna noastră, plătită din banii ei. Ar evita astfel costurile cu deplasarea şi cazarea, iar pentru localnici ar fi o sursă de venit. Acum, eu am stat de vorbă cu ei şi aşteptăm răspunsuri, să vedem câţi se vor înscrie. De ieri şi până astăzi am reuşit să convingem unul singur. Iniţial, noi am vrut să venim cu voluntari, dar legea nu ne permite acest lucru. Am convenit să lansăm un apel la cetăţenii din satele vecine”, a mai declarat primarul comunei Româneşti, pentru ziarul Evenimentul Regional al Moldovei. În comună sunt în jur de 30 de persoane care primesc ajutor social.
 

Citeşte şi:

FOTO Roşiile exotice de la Neamţ pentru care clienţii stau la coadă două luni. Cum a explodat afacerea unei tinere din Iaşi

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG